România, rezultat dezamăgitor cu Irlanda de Nord, pe un teren execrabil. Tricolorii n-au știut să profite de superioritatea numerică

Data actualizării: Data publicării:
echipa nationala de fotbal a romaniei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Naționala de fotbal condusă de Mirel Rădoi a debutat vineri în Liga Națiunilor cu un semieșec. România a terminat 1-1 cu Irlanda de Nord pe Arena Națională din București. Deși au jucat 60 de minute în superioritate numerică, așteptata victorie le-a scăpat tricolorilor, care au condus până în minutul 86. 

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, la debutul lui Mirel Rădoi ca selecţioner.

România a scăpat printre degete o victorie pe care o merita şi pe care nu a reuşit să şi-o asigure din timp, în ciuda faptului că a jucat mai bine de o repriză cu un om în plus.

George Puşcaş (25) a marcat golul tricolorilor, iar Gavin Whyte a adus egalarea (86), la singura ocazie a nord-irlandezilor în acest meci. Josh Magennis a fost eliminat în min. 39, iar România a avut două bare în acest meci.

Prima repriză a fost una slabă, cu un joc încâlcit, lipsit de viziune din partea echipei antrenate de Mirel Rădoi, care nu şi-a creat ocazii clare de gol.

România a deschis scorul în urma unei faze fixe, portarul respingând şutul lui Stanciu (25), după care Chiricheş a recentrat pentru Puşcaş, care a trimis în plasă de la limita ofsaidului.

Irlanda de Nord a surprins apărarea echipei României nepregătită la o fază fixă, iar în minutul 86 Gavin Whyte, scăpat din marcaj de Nistor, a reluat simplu în plasă.

Naţionala României va juca următorul meci luni 7 septembrie, cu Austria, favorita grupei, în deplasare.


Minutul 90 (+6): Final de meci. Tricolorii au avut meciul în mână, au jucat 60 de minute în superioritate numerică, dar insuficient. România Irlanda de Nord 1-1.

Minutul 86: GOL, IRLANDA DE NORD! Whyte marchează în poarta lui Tătărușanu. Jucătorii noștri par că s-au relaxat prea devreme. Hanca a tras de timp minute bune până să iasă de pe teren, încercând să conserve rezultatul. Mai sunt de jucat în jur de șase minute.

Minutul 85: Nedelcearu intră în locul lui Hanca, afectat de crampe musculare.

Minutul 85: Pericol la poarta noastră. Scorul rămâne 1-0.

Minutul 81: Contraatac periculos al tricolorilor, încheiat cu un șut defectuos al lui Stanciu, mult peste poartă. Faza a venit după câteva ezitări în apărarea noastră. Confuzie în jocul tricolorilor.

Minutul 78: Abia intrat pe teren, Nistor vede cartonașul galben.

Minutul 72: Dan Nistor este trimis de Mirel Rădoi în teren în locul lui Cicâldău, ambii colegi la Craiova.

Minutul 71: O nouă fază periculoasă la poarta Irlandei, dar venită după minute bune în care tricolorii s-au mulțumit cu un joc de așteptare, deși sunt cu un om plus pe teren. Corry Evans a respins centrarea lui Bancu în bara propriei porți.

Minutul 67: Stanciu șutează puternic dar Peacock-Farrell salvează cu un plonjon spectaculos. 

Minutul 55: Mirel Rădoi îl introduce pe teren pe Alexandru Crețu în locul lui Ianis Hagi care avea un cartonaș și a fost foarte aproape de a-l încasa și pe al doilea. Pentru Crețu, fost mijlocaș de la Poli Iași, acum la Maribor, este debutul în echipa națională de seniori, la 28 de ani.

Minutul 53: Ocazie a lui Pușcaș, dar portarul oaspeților scoate în corner. 

Minutul 46: A început repriza a doua. 

Minutul 45: Pauză. România conduce Irlanda de Nord cu 1-0 și va începe repriza secundă cu un om în plus. În prima parte a jocului, în ansamblu, echipa lui Rădoi a încântat și a arătat un joc plăcut, cu multe combinații, lansări pe contraatac, pase cu câlcâiul. Urmează o parte secundă în care tricolorii au șansa să se desprindă pe tabela de marcaj.

Minutul 41: Cartonaș galben și pentru Ianis Hagi care a intrat prin alunecare la un adversar. 

Minutul 39: Magennis este eliminat de arbitru care i-a arătat al doilea cartonaș galben după ce l-a lovit dur cu cotul pe Maxim. 

Minutul 32: Încă un cartonaș galben primit de oaspeți. Cel sancționat de arbitru este Corry Evans, pentru un fault la Nicolae Stanciu.

Minutul 30: Nord-irlandezii fac presing avansat și îi incomodează pe mijlocașii români să construiască.

Minutul 25: GOL ROMÂNIA! Pușcaș marchează din pasa lui Vlad Chiricheș, la capătul unei combinații pornite după o lovitură liberă executată de Ianis Hagi. 

Minutul 13: Primul cartonaș galben din meci îi este acordat lui Magennis, după un fault asupra lui Nicușor Bancu.

Minutul 8: Joc ezitant al tricolorilor pe fondul unui presing agresiv al oaspeților. Mirel Rădoi, îndreptățit să fie nemulțumit de gazon. Suprafața de joc se prezintă groaznic după ploaia care a căzut ieri și azi dimineață în București.

Minutul 1: Start de partidă. România a avut lovitura de începere.


Echipele de start

ROMÂNIA: Tătărușanu – Hanca, Chiricheș-cpt., Toșca, Bancu – Maxim, Cicâldău, Stanciu – Hagi – Pușcaș, Alibec. Selecționer: Mirel Rădoi

Rezerve: Niță, Lazar – Crețu, Nedelcearu, Nistor, Ștefan, Burcă, Deac, Coman, Iancu, Buș, Grigore

IRLANDA DE NORD: Peacock-Farrell – McNair, Cathcart, Ballard – Dallas, Davis-cpt., Evans, Lewis – Magennis, Saville – Washington

Rezerve: McGovern, Carson – Smith, McLaughlin, McGinn, Boyce, Lafferty, Ferguson, Thompson, Whyte, Cooper, Lavery

România va juca vineri cu Irlanda de Nord în cadrul Ligii Naţiunilor într-o partidă fără spectatori din cauza epidemiei de Covid 19.

În duelurile cu nord-irlandezii, România are un palmares echilibrat: două victorii, două înfrângeri şi un egal. De aceea, tricolorii vor să câștige meciul de vineri, iar atacantul Gabi Iancu promite că va marca, astfel încât să nu mai plângă pentru România, aşa cum a făcut-o când nu a putut să meargă la EURO cu echipa Under 17.

„Am văzut foarte mult talent în echipa noastră şi nu văd de ce nu am putea să reuşim asta. Sau mai mult de atât. Am fost foarte supărat, cred că am plâns o săptămână-două”, spune Gabriel Iancu.

După partida de la București, tricolorii vor juca pe 7 septembrie, în deplasare cu Austria. Din grupa României mai face parte Norvegia.

Denis Alibec îl laudă pe Mirel Rădoi: „Este cel mai bun de până acum”

Denis Alibec l-a lăudat pe selecționerul Mirel Rădoi înaintea dublei cu Irlanda de Nord şi Austria din Liga Naţiunilor.

Atacantul Astrei a spus că Rădoi este cel mai bun selecţioner cu care a lucrat până acum. Alibec a debutat la naţionala României în 2016, când a fost chemat de Anghel Iordănescu.

Rădoi i-a băgat miercuri pe jucători într-un antrenament inedit. Fotbaliştii au trebuit să dribleze în perechi în timp ce ţineau un balon gonflabil. Au fost împărţiţi în două echipe, iar pierzătorii au făcut flotări. Alibec a scăpat, a fost în echipa câştigătoare.

„Sincer, n-am zis niciodată de vreun antrenor de la naţională că îmi place sau mi-a plăcut, dar cred că el este cel mai bun de până acum, cu care am lucrat. Sunt foarte mândru că sunt aici. Prima dată când am vorbit cu el (n.r. selecţionerul Mirel Rădoi) mi-a spus să mă pregătesc bine, că sunt în vizorul naţionalei şi să dau totul pe teren”, spune Alibec.

Pe 7 septembrie, România întâlnește Austria, la Klagenfurt.

Mirel Rădoi, nemulțumit de suprafața de joc: Am văzut gazonul şi nu este unul aşa cum ne aşteptam

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu va folosi primele două partide din Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi Austria, doar pentru a pregăti barajul pentru calificarea la EURO 2020, cu Islanda, potrivit Agerpres.

"Sunt partide foarte importante pentru noi, începe un nou drum. Am ajuns să fim în play-off-ul pentru Campionatul European prin această competiţie, din punctul ăsta de vedere nu putem spune că folosim aceste două partide doar pentru a pregăti meciul cu Islanda. Dimpotrivă, sunt meciuri foarte importante pentru noul drum. Ceea ce am încercat zilele trecute să construim sper ca băieţii să pună în practică, să aplice cât mai multe dintre ideile pe care le-am lucrat împreună", a declarat Rădoi.

Tehnicianul s-a arătat nemulţumit de calitatea gazonului de pe Arena Naţională, unde se va disputa partida cu Irlanda de Nord: "Nu va fi o garnitură de început cu extreme. Cel mai important în momentul de faţă nu este sistemul de joc, ci ceea ce producem în dinamica jocului, câţi oameni aducem în careul adversarului, cred că astea sunt aspectele importante. Am văzut gazonul şi nu este unul aşa cum ne aşteptam, dar trebuie să ne adaptăm foarte repede".

Lotul României pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Austria

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)

Fundași: Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 57/0), Alin Toșca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 1/0)

Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4)

Atacanți: Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Pușcaș (Reading, 14/6), Sergiu Buș (FCSB, 0/0)

Alți 6 fotbaliști se află pe lista de rezervă, staff-ul echipei naționale urmând a apela la aceștia în cazul apariției vreunei indisponibilități: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 0/0), Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Deian Sorescu (Dinamo, 0/0), Marius Constantin (Universitatea Craiova, 4/0), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0).

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri