Astra a reuşit doar o remiză în partida de pe teren propriu, cu Viktoria Plzen, scor 1-1, însă şansele la calificarea în 16-imile de finală ale Europa League rămân intacte. Totul depinde de partida cu Austria Viena, din deplasare, în etapa următoare.
ACTUALIZARE 22:00 - Cu patru puncte adunate după patru etape din Europa League, echipa lui Şumudică speră în continuare la calificare. Roma şi-a respectat statutul şi s-a impus cu 4-2 în Austria, astfel că între echipa din Viena şi formaţia din Giurigiu distanţa s-a micşorat la un singur punct.
Astfel, cu o victorie în partida directă, de pe 24 noiembrie, la Viena, Alibec&Co ar face un pas mare spre calificare.
De notat că şi un egal ar putea fi suficient în partida următoare, condiţia fiind ca Astra să învingă pe Roma, în ultima etapă, pe teren propriu (italienii vor fi deja calificaţi, aproape sigur), iar Austria Viena să nu învingă pe terenul lui Plzen.
În celălalt meci al grupei, echipa italiană AS Roma a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-2 (2-1) formaţia austriacă Austria Viena, într-un meci din etapa a patra a grupei E a Ligii Europa, din care face parte şi Astra Giurgiu.
Golurile italienilor au fost marcate de Dzeko '5, '65, De Rossi '18 şi Nainggolan '78, în timp ce pentru austrieci au înscris Kayode '2 şi Grunwald '89.
DESFĂȘURAREA PARTIDEI, AICI
ACTUALIZARE 20:30 - Echipa Astra Giurgiu a deschis scorul în partida cu Viktoria Plzen, din etapa a patra a grupei E a Ligii Europa. Golul campioanei României a fost marcat de Stan, în minutul 19.
Cehii au reuşit egalarea după o lovitură de cap a lui Krmencik, în minutul 25.
Echipa lui Marius Şumudică a urcat pe locul 3 în grupa E din Europa League după ce a obţinut primele puncte din faza grupelor la Plzen, iar o nouă victorie în această seară, pe Arena Naţională, acolo unde Astra e nevoită să joace din cauza gazonului impracticabil de la Giurgiu, i-ar oferi şanse reale de calificare campioanei României.
Plzen are două puncte după trei etape, unul mai puţin decât Astra, care se află la rândul ei la două puncte în spatele Romei şi Austriei Viena.
Astra este, alături de Alkmaar, echipa cu cele mai multe goluri primite în grupele Europa League, opt, şi nu a câştigat niciunul din cele trei jocuri de „acasă” din actualul sezon european.
Plzen are 12 meciuri consecutive fără victorie în Europa, unde are cinci egaluri în cele şapte partide din actuala stagiune.
Partida de astăzi, de la ora 20:00, va fi a 50-a partidă din carieră în cupele europene pentru Geraldo Alves. Veteranul din apărarea Astrei a jucat şi în singura "dublă" de până acum a Viktoriei Plzen contra unei echipe româneşti: calificarea Petrolului în dauna lui Plzen, după 1-1 şi 4-1 în Cehia, în play-off-ul Europa League din 2014.
În aceeaşi fază a competiţiei, Astra elimina cu o dublă victorie, 3-2 şi 3-0, o altă echipă din Cehia, Slovan Liberec.
Echipele probabile
Astra: Lung - Lazic, Săpunaru, Geraldo, Fabricio, Junior Morais - Lovin, Takayuki, Boubacar - Al. Ioniță II, Budescu. Antrenor: Marius Şumudică.
Plzen: Kozacik - Reznik, Hejda, Baranek, Limbersky - Petrzela, Kace, Horava, M.Zeman - Duris, Bakos. Antrenor: Martin Pivarnik.