LIGA 1. Gloria - Dinamo 1-2. Alexe a marcat ambele goluri, din penalty

Data publicării:
5651749-Mediafax Foto-Dan Tautan

Gazdele, care în turul cu Dinamo au obținut singurul lor succes din acest sezon pe un teren străin, au arătat foarte bine contra echipei antrenate de Cornel Țălnar. Au și deschis scorul în minutul 20, prin Andrei Enescu, aflat la primul gol în Liga 1, dar dinamoviștii au început să atace în valuri.

Urmăriți AICI cele mai importante faze ale meciului.

Iordache l-a faultat în careu pe Marius Alexe și tot acesta a transformat, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj (27). Repriza s-a încheiat cu gazdele în atac, dar șutul lui Enescu a fost deviat în corner de Luchin (39), iar Kanon nu a găsit spațiul porții cu o lovitură de cap trimisă din apropiere (40).

La reluare, Curtuiuș (47) și Radu (56) au trecut pe lângă gol, fie din cauza impreciziei, fie din cauza intervențiilor portarului Bălgrădean.

Tot Alexe a stabilit şi scorul final, transformând o nouă lovitură de pedeapsă acordată în minutul 74.

Echipele de start:

Gloria: Dolha - Trestenicu, Kanon, Ad. Iordache, Târcă - Hlinca, A. Enescu, R. Radu, Curtuiuş - Cubilla, B.Oprea
Rezerve: Albuţ, Stroe, Sighiartău, Berceanu, Pop, M. Stancu, Ciofu

Dinamo: Bălgrădean - Nica, Luchin, Dandea, Muşat - C. Matei, Rus, Al. Tudose, Rotariu - Dănciulescu, Alexe
Rezerve: Naumovski, D. Grigore, Strătilă, R. Stănescu, Curtean, A. Cristea, Axente   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri