Echipa antrenată de Cornel Țălnar a condus la pauză, după o primă repriză săracă în ocazii. Alexe a deschis scorul din centrarea lui Curtean cu două minute înainte de pauză, după ce o fază creată tot de ei le dăduse emoții oaspeților.
Decarul dinamovist a rămas periculos și după ieșirea de la cabine, trecând pe lângă desprindere la două minute de la reluare, trimițând pe lângă cu un șut frumos, din careu. Portarul Pleșca l-a blocat puțin mai târziu, când Matei i-a pasat excelent, după o cursă bună pe partea dreaptă, apoi oaspeții au ieșit și ei la rampă.
Dan Roman a ratat o ocazie bună, trimițând pe lângă poartă după o pasă trimisă de Ciprian Petre în minutul 57. Au urmat două ratări halucinante ale dinamoviștilor, cu Matei în minutul 70 și Dănciulescu în prim-plan, două minute mai târziu. Drăghici le-a dat emoții „câinilor” câteva minute mai târziu, cu un lob din afara careului, care nu a prins spațiul porții.
Gol după doi ani și jumătate pentru Cristea
Andrei Cristea, intrat în minutul 75 în locul lui Dănciulescu, a spart gheața și a dat primul său gol în Liga 1 după doi ani și jumătate. Atacantul a punctat în minutul 83 din interiorul careului mic, punând latul la o centrare pe jos trimisă de Matei, după o nouă cursă pe lângă apărătorii oaspeților.
Ultima dată, Cristea punctase pe 29 octombrie 2012, din penalty, tot într-un meci cu Gaz Metan Mediaș. Atunci, Dinamo a câștigat cu 3-2.
Au jucat echipele
Dinamo: Bălgrădean - Rus, Luchin, Dandea, Mușat - Tudose, Boubakar - Matei (90+1 Strătilă), Alexe (86 Rotariu), Curtean - Dănciulescu (75 Cristea);
Antrenor: Cornel Țălnar;
Gaz Metan: Pleșca - Trtovac, Frăsinescu, Markovic, Buzean - Breeveld - Vitinho (46 Drăghici), Todea (82 Munteanu), Avram (67 Bawab), C. Petre - D. Roman;
Antrenor: Gheorghe Mulțescu.