Kylian Mbappe spune că s-a consultat cu Emmanuel Macron în privința rămânerii sale la PSG. Atacantul francez era dorit de Real Madrid

Data actualizării: Data publicării:
mbappe macron
Fotbalistul Kylian Mbappe, care a ales sâmbătă să-şi prelungească înţelegerea cu Paris Saint-Germain până în 2025, respingând ofertele venite de la Real Madrid, a recunoscut, luni, că l-a consultat pe Emmanuel Macron pe această temă. Foto: Profimedia Images

Fotbalistul Kylian Mbappe, care a ales sâmbătă să-şi prelungească înţelegerea cu Paris Saint-Germain până în 2025, respingând ofertele venite de la Real Madrid, a recunoscut, luni, că l-a consultat pe Emmanuel Macron pe această temă, apreciind „sfaturile bune” ale preşedintelui francez, care îşi dorea ca atacantul să rămână, informează AFP.

„Am discutat de mai multe ori şi am primit sfaturi bune. El îşi dorea ca eu să rămân, a făcut parte din negocieri”, a declarat Mbappe într-o conferinţă de presă organizată la arena Parc des Princes.

„El a făcut parte dintre diferitele persoane cu care am vorbit pentru fotbal! Aici vedem că fotbalul s-a schimbat şi că are un loc important în societate. Este important, de asemenea, să ştii să rămâi în banca ta în ciuda importanţei pe care ţi-o oferă ţara”, a adăugat el.

„Am ales să rămân în ţara mea. Sunt francez şi în calitate de francez vreau să continui un pic să duc Franţa pe culmi, să dau şi mai multă valoare campionatului şi acestui club”, a adăugat el.

Mbappe a avut, adesea, ocazia de a se întâlni cu şeful statului francez, el fiind decorat de acesta în 2018 cu Legiunea de onoare după titlul mondial din 2018, transmite Agerpres.

Emmanuel Macron a lăudat, totodată, atitudinea lui Mbappe, care, „departe de derivele" celebrităţii, îşi „păstrează capul pe umeri”.

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, a anunţat sâmbătă, în faţa publicului de pe stadionul Parc des Princes, la ultimul meci al campioanei Franţei în acest sezon, că vedeta Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul până în 2025.

Mbappe (23 ani) a prezentat în faţa spectatorilor un tricou pe care scris 2025, după ce a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.

Atacantul francez era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract, dar în cele din urmă a fost convins să rămână în capitala Franţei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei