România va înfrunta Islanda în semifinalele barajului Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020 la fotbal, în urma tragerii la sorţi efectuate vineri la Nyon.
Este ultima șansă a tricolorilor pentru a ajunge la Euro 2020, iar partida va avea loc, în deplasare, pe 26 martie.
Dacă va învinge Islanda, România va întâlni în finala de pe 31 martie câștigătoare partidei dintre Ungaria și Bulgaria.
Cele 20 de echipe calificate din grupe la Euro 2020 sunt Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveţia, Danemarca, Croaţia, Ţara Galilor, Polonia, Austria, Spania, Suedia, Franţa, Turcia, Belgia, Rusia, Italia şi Finlanda.
Ultimele 4 formaţii de la turneul final vor veni din barajele din Liga Naţiunilor
Editor web: Vlad Mironescu