Reprezentativa Iranului a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, selecţionata Uzbekistanului şi şi-a asigurat calificarea la Cupa Mondială din Rusia, din 2018.
Reprezentativa din Iran se află la a cincea participare la o ediţie a turneului final al Campionatului Mondial, precizează News.ro.
Golurile au fost marcate de Sardar Azmoun (23) şi Mehdi Taromi (88).
Cu 20 de puncte, echipa antrenată de Carlos Queiroz nu mai poate fi ajunsă în clasament, cu două etape înainte de final. Mai mult, iranienii s-au calificat fără să primească vreun gol până acum.
Este pentru prima oară când Iranul reuşeşte participarea consecutivă la un turneu final al CM.
Iranul se alătură Braziliei, deja calificată din martie. Rusia este calificată pentru că găduiește competiția.