Gică Popescu, după meciul cu Polonia: Cea mai slabă națională din istorie

Data actualizării: Data publicării:
GHEORGHE POPESCU GICA AGERPRES

Rezultatele naționalei României sunt din ce în ce mai slabe, iar ultima înfrângere, cea cu Polonia, de pe Arena Națională, l-a făcut pe Gică Popescu să spună că aceasta este, poate, cea mai slabă echipă a României din istorie.

GHEORGHE POPESCU GICA AGERPRES

„Mi-a fost rușine în repriza a doua”, spune fostul căpitan al primei reprezentative, care consideră că momentul în care România și-a pierdut identitatea a fost la meciul cu Albania, de la Euro, pierdut cu 0-1 ,într-un moment în care tricolorii aveau nevoie de o victorie pentru a spera la o calificare în fazele eliminatorii.

"Baciul" e de părere că adevărata reconstrucție a naționalei nu a început și că totul e doar o perdea de fum.

„Nu mi-am pus mari speranțe! Polonia a venit temătoare la București, dar noi nu am fost la nivelul la care se așteptau și au prins curaj, pentru că ne tremurau picioarele. În repriza a doua mi-a fost rușine, a fost ca în curtea școlii, un haos total. Poate că în cazul în care Daum făcea o altă echipă, am fi pierdut cu 5-0. Am încetat să mai fiu diplomat! La acel meci cu Albania, echipa noastră națională și-a pierdut identitatea. Adversarii nu ne mai respectă! Toți vor să ne bată de acum!”, a declarat Gică Popescu, în cadrul emisiunii "Euro Fotbal", de pe Digi Sport 1.

„Lucrurile sunt mult mai profunde și mai complexe. O să mai treacă un meci, o să câștigăm, poate, o să avem iar speranțe, dar este nevoie de altceva. Trebuie începută reconstrucția odată, totul este o perdea de fum. Cred că este cea mai slabă echipă națională din istoria fotbalului românesc! Oameni care pot schimba lucrurile în bine nu se pricep și nici nu au demnitatea necesară să își ia oameni mai deștepți decât ei”, a mai spus fostul căpitan al echipei naționale a României și al Barcelonei.

„Nu o să mă convingă nimeni că fotbalul românesc nu are materie primă! Ea trebuie însă căutată. Uită-te la Germania, Belgia, Elveția, sunt printre cele mai puternice. Este imposibil să nu ai rezultate la juniori și apoi să ai la naționala mare, poate fi doar întâmplarea, cum a fost calificarea la Euro. Am văzut însă apoi ce am făcut la turneul final”, a mai spus Gică Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...