FCSB, eliminată din Liga Campionilor de Sparta Praga. Campioana României va evolua în play-off-ul Europa League

Data actualizării: Data publicării:
faza de joc din meciul fcsb - sparta praga din ghencea
Foto: Profimedia

FCSB a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal de echipa cehă Sparta Praga, care s-a impus cu scorul de 3-2 (3-0), marţi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în manşa secundă din turul al treilea preliminar.

După 1-1 în deplasare, campioana României plătit preţul pentru o primă repriză catastrofală, în care a primit trei goluri, marcate de Veljko Birmancevic (13, 28 - penalty) şi Lukas Haraslin (37). FCSB a jucat mai bine în partea secundă, a marcat de două ori, prin Darius Olaru (60) şi Malcom Edjouma (85), dar nu a reuşit mai mult, notează Agerpres.

Sparta a dominat autoritar primul sfert de oră şi golul a venit firesc. La un corner (13), la care portarul Târnovanu a fost pasiv şi ezitant, Soerensen a reluat cu capul, Lixandru a respins de pe linia porţii, dar Birmancevic a reluat plasă de la un metru.

FCSB a replicat imediat, dar portarul Vindahl nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Ngezana (15).

Oaspeţii au fost din nou periculoşi, prin Olatunji (16), al cărui şut la colţul scurt a fost prins de Târnovanu. Ştefănescu (18) a şutat la colţul lung, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Sparta s-a desprins pe tabelă dintr-un penalty transformat de Birmancevic (28), după ce Olatunji a fost lovit cu capul de Dawa la un duel aerian.

O nouă ezitare a defensivei bucureştene a făcut ca scorul să devină unul de forfait, Haraslin (37) a trecut uşor de Creţu şi a tras la colţul lung, fără speranţe pentru Târnovanu.

Olatunji (40) şi Haraslin (44) au avut şi ei situaţii notabile.

FCSB a fost periculoasă chiar înainte de pauză, dar Băluţă (45) a tras pe lângă colţul lung, iar Ştefănescu (45) a şutat slab din careu, fără probleme pentru portarul danez.

În debutul reprizei secunde, scorul putea lua proporţii, dar Târnovanu l-a blocat pe Olatunji (52), scăpat singur.

FCSB a reuşit să reducă din diferenţă prin Olaru (60), care a profitat de căderea lui Birmancevic şi a marcat frumos, cu un şut cu efect.

Popa (76) a reluat pe lângă poartă din poziţie dificilă, iar FCSB a reuşit să înscrie şi al doilea gol, prin Edjouma (85), care a reluat cu capul centrare excelentă a lui Olaru.

Echipa antrenată de Charalambous a sperat în ultimele minute că va trimite meciul în prelungiri, dar nu a reuşit acest lucru, deşi a atacat şi cu Târnovanu în careul advers.

FCSB a plătit preţul pentru erorile făcute în defensivă, astfel că părăseşte competiţia.

Campioana României va continua în play-off-ul Europa League, în care va înfrunta formaţia austriacă LASK Linz. FCSB va juca primul meci în deplasare, pe 22 august, iar manşa secundă la Bucureşti, pe 29 august.

FCSB are prezenţa asigurată în grupele Conference League dacă va fi eliminată de LASK.

FCSB - Sparta Praga 2-3 (0-3)

Au marcat: Darius Olaru (60), Malcom Edjouma (85), respectiv Veljko Birmancevic (13, 28 - penalty), Lukas Haraslin (37).
Cartonaşe galbene: Băluţă (29), Olaru (29), Charalambous (29), Preciado (34), Lixandru (48), Soerensen (52), Birmancevic (60), Kuchta (79), Friis (90), Târnovanu (90+4).
Bucureşti, Stadionul Steaua: 28.875 spectatori
Liga Campionilor - turul al treilea preliminar (manşa a doua)
În tur: 1-1.

Au evoluat echipele:

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 30. Siyabonga Ngezana, 33. Risto Radunovic - 8. Adrian Şut (18. Malcom Edjouma, 46), 16. Mihai Lixandru (42. Baba Alhassan, 71) - 15. Marius Ştefănescu (24. Wiliam Baeten, 46), 27. Darius Olaru (căpitan), 25. Alexandru Băluţă (19. Daniel Popa, 46) - 11. David Miculescu.
Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţîru, 6. Denis Haruţ, 12. David Kiki, 20. Nana Antwi, 21. Vlad Chiricheş, 23. Andrei Pandele.

SPARTA: 1. Peter Vindahl - 41. Martin Vitik, 25. Asger Soerensen (căpitan), 30. Jaroslav Zeleny - 17. Angelo Preciado (28. Tomas Wiesner, 53), 20. Qazim Laci (4. Markus Solbakken, 83), 6. Kaan Kairinen, 32. Matej Rynes - 14. Veljko Birmancevic (18. Lukas Sadilek, 83), 7. Victor Olatunji (9. Jan Kuchta, 68), 22. Lukas Haraslin (13. Krystof Danek, 68).
Antrenor: Lars Friis.
Rezerve neutilizate: 24. Vojtech Vorel - 5. Mathias Ross, 8. David Pavelka, 11. Indrit Tuci, 21. Jakub Pesek, 27. Filip Panak, 29. Ermal Krasniqi.

Arbitru: Morten Krogh; arbitri asistenţi: D. Wollenberg Rasmussen, Steffen Bramsen; al patrulea oficial: Mikkel Redder (toţi din Danemarca)
Arbitru video: Pol van Boekel; arbitru asistent video: Jochem Kamphuis (ambii din Olanda).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât ar putea să scadă salariul net al românilor în 2025. Exemplu de calcul pentru un venit brut de 8.000...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...