EURO 2023. România U21 - Spania U21, 0-3. Ibericii au controlat jocul de la un capăt la altul

Data actualizării: Data publicării:
logoul natoinalei de fotbal a romaniei
Meciul România U21 - Spania U21 se joacă cu „casa închisă”. Foto: FRF.ro

Selecţionata României a fost învinsă de selecţionata Spaniei cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în primul său meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia.

Spania, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Alex Baena (56), Juan Miranda (62) şi Sergio Gomez (90+5).

Ibericii au cinci titluri continentale în palmares (1986, 1998, 2011, 2013, 2019), dar au jucat şi alte trei finale (1984, 1996, 2017).

România a început destul de agresiv şi a reuşit să menţină un echilibru în joc, având chiar câteva încercări ofensive, şuturi de la distanţă expediate de Albu (5) şi Munteanu (21), imprecise însă.

Spania şi-a creat prima oportunitate clară în min. 22, când Sancet a pătruns în careu, iar şutul său a fost deviat de Pitu în plasa laterală. Alex Baena (28) a şutat de la circa 24 de metri, puţin pe lângă poartă. Sergio Gomez (31) a trimis cu capul peste poartă.

În min. 34, iar o ieşire hazardată a portarului Popa, Racoviţan a reuşit să blocheze salvator şutul lui Abel Ruiz. Rodri (40) a ratat de puţin vinclul cu un şut la colţul lung. Blanco (43) a fost şi el foarte aproape de deschiderea scorului, dar cea mai mare ocazie a fost irosită de Abel Ruiz (44), care nu a reuşit să reia în plasă din câţiva metri.

Ultima situaţie a primei reprize a fost o lovitură liberă executată de Octavian Popescu (45+2), de al circa 22 de metri, peste poartă, însă.

Spania a avut o posesie covârşitoare în prima repriză, 77%, dar un singur şut pe spaţiul porţii.

La reluare, Sancet (52) a ratat din poziţie centrală, după care Spania a deschis scorul: Alex Baena (56), jucătorul echipei Villarreal, a reluat simplu în poartă centrarea lui Victor Gomez.

Spania şi-a dublat avantajul la scurt timp, Juan Miranda (62) trimiţând în plasă după o pasă de la Sergio Gomez, încheind o acţiune frumoasă de atac a ibericilor.

Popa a avut şi el două intervenţii bune, la şutul centrare al lui Sergio Gomez (67) şi la mingea trimisă de Abel Ruiz (76).

Tricolorii a încercat să construiască mai mult, dar jocul nu s-a legat decât rareori. Markovic a avut o poziţie bună în marginea careului adversar, dar a şutat complet greşit (79).

Oroz a ratat o mare situaţie (79), fiind blocat de Racoviţan. Spania a trecut pe lângă golul al treilea în min. 83, când Mihai Popa a respins în bară şutul lui Oroz, iar Racoviţan a degajat mingea care s-a plimbat pe linia porţii, potrivit Agerpres.

Oaspeţii au reuşit să înscrie golul trei la ultima fază a meciului, prin Sergio Gomez (90+5), din lovitură liberă, şutul său fiind deviat de Ţicu şi l-a păcălit astfel pe portarul Popa.

Cele două echipe s-au întâlnit şi pe 23 septembrie anul trecut, Spania câştigând atunci cu scorul de 4-1 (2-0), într-un meci amical desfăşurat pe Cluj Arena.

Abel Ruiz Ortega (8, 18) şi Rodrigo Riquelme Reche (80, 90+1) au reuşit duble pentru Spania, în timp ce golul echipei României a fost semnat de Valentin Miculescu (85).

În celălalt meci din grupa României, Ucraina a dispus de Croaţia cu 2-0, miercuri seara, pe Stadionul Giuleşti.

Următoarele meciuri vor avea loc sâmbătă, România - Ucraina (Stadionul Steaua, ora 19:00) şi Spania - Croaţia (Stadionul Giuleşti, ora 21:45).

România - Spania 3-0 (0-0)

Au marcat: Alex Baena (56), Juan Miranda (62), Sergio Gomez (90+5).
Bucureşti, Stadionul Steaua: 21.227 spectatori
Campionatul European Under-21 - Grupa B

Au evoluat echipele:

ROMÂNIA: 12. Mihai Popa - 2. Alexandru Pantea, 4. Bogdan Racoviţan (căpitan), 14. Victor Dican, 15. Andrei Borza - 11. 6. Dragoş Albu - 19. Louis Munteanu (16. Adrian Mazilu, 72), 11. Alexandru Işfan (3. Valentin Ţicu, 85), 17. Alexi Pitu (5. Mihai Lixandru, 65), 18. Octavian Popescu (7. Claudiu Petrila, 65) - 21. Daniel Bîrligea (9. Jovan Markovic, 65).
Selecţioner: Emil Săndoi.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 23. Andrei Gorcea - 8. David Miculescu, 10. Alexandru Cîmpanu, 20. Andres Dumitrescu, 22. Vlad Pop.

SPANIA: 1. Arnau Tenas - 12. Arnau Martinez (2. Victor Gomez, 46), 14. Aitor Paredes, 5. Jon Pacheco, 3. Juan Miranda - 6. Antonio Blanco, 16. Alex Baena (18. Gabriel Veiga, 74) - 10. Rodri (7. Rodrigo Riquelme, 81), 8. Oihan Sancet (19. Aimar Oroz, 74), 17. Sergio Gomez - 9. Abel Ruiz (căpitan; 21. Sergio Camello, 86).
Selecţioner: Santi Denia.
Rezerve neutilizate: 13. Julen Agirrezabala, 23. Leo Roman - 4. Hugo Guillamon, 11. Ander Barrenetxea, 15. Mario Gila, 20. Manu Sanchez, 22. Adrian Bernabe.

Cartonaşe galbene: Pacheco (19), Alex Baena (69). Dican (73), Ţicu (90+1).

Arbitru: Erik Lambrechts; arbitri asistenţi: Jo de Weirdt, Kevin Monteny (toţi din Belgia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)
Delegat UEFA: Desislava Ralkova (Bulgaria)


ACTUALIZARE 23:39 - Sergio Gomez a marcat al treilea gol al ibericilor în ultimul minut al prelungirilor. 

ACTUALIZARE 23:05 - Spania a înscris al doilea gol în minutul 62. Abel Ruiz i-a pasat lui Sergio Gomez, care a prelungit pentru Miranda. Acesta a venit în viteză și a înscris din alunecare.

ACTUALIZARE 23:00 - Spania a marcat în minutul 56. Victor Gomez a trimis în fața porții pentru Alex Baena care a șutat de la 10 metri și l-a învins pe Mihai Popa.

ACTUALIZARE 22:35 - Echipa naţională U21 a României şi echipa naţională U21 a Spaniei se află la egalitate, scor 0-0, după prima repriză a partidei de pe stadionul Ghencea, o repriză dominată categoric de spanioli.

România a avut primul şut spre poartă prin Dragoş Albu, în minutul 5, dar spaniolii au pus stăpânire pe joc şi au avut o primă ocazie în minutul 28, prin Alex Baena, care a trimis puternic, pe lângă poartă. În minutul 31 Rodri a centrat pentru Sergio Gomez, în careu, dar acesta a trimis cu o lovitură de cap peste poartă. După alte două minute, Mihai Popa a ieşit greşit, iar Abel Ruiz nu a putut trimite pe poartă.

Repriza s-a încheiat cu Rodri depăşindu-l din nou pe Borza şi pasând în faţa porţii, de unde Abel Ruiz a avut o ratare monumentală, trimiţând pe lângă, din şase metri. S-a încheiat 0-0 după o primă repriză în care nici una dintre cele două echipe nu a avut şut pe poartă, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 21:30 Echipa naţională U21 a Ucrainei a învins miercuri, în Giuleşti, scor 2-0, echipa naţională U21 a Croaţiei, într-un meci din cadrul grupei B a Campionatului European U21, găzduit de România şi Georgia.


Știrea inițială:

FRF a anunţat miercuri, cu câteva ore înaintea meciului dintre România şi Spania, din cadrul Euro 2023 U21, că partida se va disputa cu „casa închisă”.

„Toate biletele pentru primul meci al tricolorilor la #U21EURO au fost vândute. Jucăm cu Spania în faţa a peste 27.000 de suporteri. #HaiRomânia”, acesta este mesajul postat de FRF pe site-ul oficial încă de la ora 16:30.

România debutează la Euro 2023 U21 înfruntând Spania, pe Stadionul Ghencea, de la ora 21:45, potrivit News.ro.

Selecţionerul echipei României, Emil Săndoi, va începe meciul cu Spania într-o formulă 4-1-4-1, miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, la debutul tricolorilor în Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia.

Săndoi, care nu poate conta în acest prim meci pe Vladimir Screciu, titular la naţionala de seniori luni seara, contra Elveţiei, în preliminariile EURO 2024, aliniază o formulă fleixbilă, care se poate transforma uşor în 4-3-3, informează Agerpres.

Echipele de start:

ROMÂNIA: 12. Mihai Popa - 2. Alexandru Pantea, 4. Bogdan Racoviţan (căpitan), 14. Victor Dican, 15. Andrei Borza - 11. 6. Dragoş Albu - 19. Louis Munteanu, Alexandru Işfan, 17. Alexi Pitu, 18. Octavian Popescu - 21. Daniel Bîrligea.
Selecţioner: Emil Săndoi.
Rezerve: 1. Ştefan Târnovanu, 23. Andrei Gorcea - 3. Valentin Ţicu, 5. Mihai Lixandru, 7. Claudiu Petrila, 8. David Miculescu, 9. Jovan Markovic, 10. Alexandru Cîmpanu, 16. Adrian Mazilu, 20. Andres Dumitrescu, 22. Vlad Pop.

SPANIA: 1. Arnau Tenas - 12. Arnau Martinez, 14. Aitor Paredes, 5. Jon Pacheco, 3. Juan Miranda - 6. Antonio Blanco, 16. Alex Baena - 10. Rodri, 8. Oihan Sancet, 17. Sergio Gomez - 9. Abel Ruiz (căpitan).
Selecţioner: Santi Denia.
Rezerve: 13. Julen Agirrezabala, 23. Leo Roman - 2. Victor Gomez, 4. Hugo Guillamon, 7. Rodrigo Riquelme, 11. Ander Barrenetxea, 15. Mario Gila, 18. Gabriel Veiga, 19. Aimar Oroz, 20. Manu Sanchez, 21. Sergio Camello, 22. Adrian Bernabe.

Selecţionerul Emil Săndoi are la dispoziţie un lot de 23 de jucători

PORTARI: Ştefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);

FUNDAŞI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racoviţan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoşani), Valentin Ţicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Andrei Borza (Farul Constanţa);

MIJLOCAŞI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoş Albu (FCU Craiova 1948), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Işfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franţa), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (FCU Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul Constanţa);

ATACANŢI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanţa).

România face parte din Grupa B, alături de Spania, care are cinci titluri la acest nivel, Ucraina (finalistă în 2006) şi Croaţia, scrie digisport.ro.

Turneul final al Campionatului European U21, care are loc între 21 iunie şi 8 iulie, are la start 16 echipe, împărţite în patru grupe de câte patru, dintre care două sunt găzduite de România (Bucureşti şi Cluj-Napoca), iar două de Georgia (Tbilisi, Batumi şi Kutaisi).

În România vor mai avea loc două sferturi de finală (la Bucureşti, respectiv Cluj-Napoca) şi o semifinală (Bucureşti), iar Georgia va găzdui celelalte două sferturi, o semifinală, dar şi finala competiţiei, pe 8 iulie, la Batumi.

Primele trei clasate se vor califica la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor, cu excepţia Franţei, ca echipă gazdă, care este direct calificată la JO 2024, şi a Angliei (care nu se poate califica). Un potenţial meci pentru locul al treilea ar avea loc în data de 7 iulie (22:00) sau pe 8 iulie (16:00), la Bucureşti, pe Stadionul Steaua.

România se află la a treia ediţie consecutivă la care participă, având în total patru prezenţe la turneele finale, prima fiind în 1998, când a găzduit în premieră turneul final.

Cel mai bun rezultat a fost atingerea semifinalelor la ediţia din 2019, care a asigurat şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Spania şi Italia au cele mai multe titluri câştigate la Campionatul European de fotbal Under-21, câte cinci fiecare. Germania are trei trofee şi a jucat ultimele trei finale ale competiţiei, câştigând în 2017 şi 2021.

Iniţial, Campionatul European de tineret a început la categoria Under-23, dar s-au desfăşurat doar trei ediţii (1972-1976), iar apoi s-a trecut la categoria Under-21.

Până în 1992, inclusiv, formatul prevedea ca după grupele preliminare competiţia să continue cu o fază eliminatorie, însă meciurile se desfăşurau după principiul tur - retur, inclusiv finala. Din 1994 s-a trecut la formatul cu turneu final, mai întâi cu opt echipe participante, apoi cu 12 (2017, 2019), iar din 2021 cu câte 16 echipe.

Componența grupelor la EURO 2023 U21 

  • Grupa A: Georgia, Portugalia, Belgia, Olanda
  • Grupa B: România, Spania, Ucraina, Croaţia
  • Grupa C: Cehia, Anglia, Germania (campioana en titre), Israel
  • Grupa D: Norvegia, Elveţia, Franţa, Italia

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri