Au fost incidente la meciul Dinamo-FCSB de duminică seară, încheiat cu victoria oaspeților. Suporterii FCSB au aruncat cu fumigene şi petarde în teren și pe gazonul de lângă peluză. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele, iar o persoană a fost rănită și a primit îngrijiri medicale.
Agitația suporterilor a pornit după ce jucătorul FCSB Octavian Popescu a deschis scorul în minutul 2 și a marcat în poarta dinamoviștilor.
Atmosfera din „Groapă” a fost foarte tensionată, chiar dacă din cauza restricțiilor impuse de pandemie au fost prezenți doar aproximativ 5.000 de suporteri, scrie digisport.ro. Cele două tabere au aruncat cu materiale pirotehnice unii în ceilalți și, în urma confruntării, unul dintre suporteri a fost rănit.
În ciuda scandalului, nu a fost nevoie, totuși, ca partida să fie întreruptă. Meciul s-a încheiat cu 3 la 0 pentru FCSB. Golurile au fost marcate de Octavian Popescu (2), Ianis Stoica (75) şi Răzvan Oaidă (82).