Antrenorul e dur? Așa trebuie să fie! Răspunsuri surprinzătoare din partea unor tinere sportive
Balonul de aur 2018, decernat duminica trecută, a făcut vâlvă nu atât prin numele câștigătorului la băieți, Luka Modric, care a rupt hegemonia Ronaldo-Messi, cât printr-un incident neplăcut petrecut cu cea care a câștigat trofeul la fotbal feminin, Ada Hagerberg. Așa se face că poate s-a vorbit zilele acestea despre fotbalul feminin mai mult ca niciodată.
Bani, faimă, zeci de mii de suporteri în tribune. La asta visează orice băiat care se apucă de fotbal. Nu acelaşi lucru se poate spune despre fete. Deşi fotbalul feminin este departe de a fi la nivelul celui masculin în România, acest sport începe să atragă din ce în ce mai multe jucătoare.
Gabriela Udriște ne arată fotografii de la competițiile la care a participat: Aceasta este de la dans. De la fotbal - când am luat locul doi în turneu, aceasta este cupa de la Fair-Play, tot de la fotbal și medalia, și cupa, din 2016, da. Locul 1 la dansuri, tot la fel, dansuri, fotbal și aceasta e de la turneu, când am jucat cu Clujul și am luat locul 2. Pentru mine fac parte doar din categoria sport și din trecutul meu și din prezent. Nu am separat - aici am făcut dansuri, aici fotbal.
„Eram într-a VI-a, a VII-a și pe timpul acela era o prietenă a mea, era la fete, unde sunt acum. Și mi-a zis: Hai la antrenament! I-am spus tatei - în timpul ăla făceam și dansuri - și i-am spus tatei: Vreau să mă duc la fotbal!” - așa începe povestea de dragoste cu fotbalul a Gabrielei Udriște.
„Făcea dansuri de performanţă. A renuntat la dansuri. În Ajunul de Crăciun mi-a spus că îşi doreşte ca Moşul să îi aducă un echipament complet. Cu tot cu ghete”, povestește Mihai Udriște, tatăl Gabrielei.
„Prima oară am crezut că e un simplu moft, un cadou de Crăciun pe care și l-a dorit, așa...un moftuleț, o trece, probabil. Hai să te înscriem, hai că probabil în prima săptămână, hai poate a doua, când oi munci prea mult, fugi tu singură, nu-ți mai trebuie, ceri tu să nu te mai lăsam”, spune mama, Alice Udriște.
„Am trecut și prin etape după accidentări, am stat acasă, mi-am revenit, m-am gândit că, chiar dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva cu mine și am o accidentare mai gravă, tot trebuie să continui”, spune Gabriela. Anul acesta își împarte timpul între fotbal, bac și școala de șoferi. Dar nu renunță la fotbal.
Mama înțelege: „Fetele își doresc, sunt mai ambițioase decât băieții, orgolioase, în general cam ce își propun fac. Fiind un sport doar pentru băieți, probabil și din cauza asta fetele se implică mai mult și își dau silința să rămână pe poziție să nu...să nu își piardă sportul”.
Pasiune și sacrificii financiare
Gabriela mărturisește: „În sufletul meu, în momentul în care marchez, primul lucru este gândul meu spre tata. Mereu are emoții când am meciuri și dacă dau gol, mereu mă uit la el și văd cum efectiv începe să plângă și atunci este un moment pe care nu îl trăiesc tot timpul și mi se umple sufletul de bucurie și îmi dau seama că toată munca pe care am depus-o într-un an de zile sau pe parcursul tuturor antrenamentelor are rostul ei și da, a avut efect”.
Mihai Udriște - tatăl Gabrielei: „Primul lucru care mă întreabă soția după meci: e bine? (...) Sunt sacrificii şi financiare, şi astea. Undeva, la 6-7 milioane de lei pe lună. Deplasările, cheltuiala, cotizaţia către club”.
„Nu aș mai da înapoi, nu aș mai lăsa fotbalul să mă apuc iar de dansuri... De modă? Dacă aș primi, aș face-o doar în paralel. Dar nu să se suprapună, adică nu aș lasă fotbalul pentru modeling”, spune Gabriela.
- Și modelul tău în fotbal care este?
- Ronaldo. Prin felul lui de a fi, prin caracterul lui, nu îl interesează doar banii, face şi acte de caritate, donează sânge, donează bani, adică e un om pe care nu îl interesează doar faima și averea, e sufletist, generos, răspunde Gabriela entuziasmată.
„Fotbalul e un magnet puternic, mai ales în rândul băieţilor. Auzi de milioane, de sute de mii de euro, de milioane de euro, de jucători transferaţi, de jucători aduşi. În România, fotbalul feminin, este în proporţie de 90% amator. Amatorism înseamnă ceva vocaţional, în care vii cu pasiune, vii cu plăcere şi vii să faci sport, pentru că aşa-ţi dictează ceva din interiorul tău. În fotbalul feminin, există o problemă mare, din cauza acestui procent ridicat de amatorism. Ce face o fată, ca amatoare, când face 18-19 ani? Se va îndrepta către învăţământul superior? Probabil. Și atunci nu va mai avea timp să mai participe la antrenamente sau decât aşa, facultativ, sau dacă se angajează, trebuie să lucreze să-şi câştige existenţa”, analizează lucid Ion Bărbăcioru, antrenor la FC Fair Play București.
Cât câștigă jucătoarele de fotbal
Carolina Solonca are 31 de ani. O întâlnim în sala de mese și ne spune povestea vieții ei: „Domnul antrenor Bărbăcioru Ion m-a angajat aici. Am trei ani de când sunt aici la muncă. Sunt din Harghita. Am crescut la un tip familiar... Adică o locuinţă cu mai mulţi copii acolo. Bine, nu este nicio ruşine, practic ne-am înţeles bine acolo, ca o familie şi acolo am crescut. Ne-am ajutat fiecare unii pe alţii, cei care m-au crescut mi-au fost ca nişte, să zic, părinţi adevăraţi, am învăţat de acolo unde am crescut foarte multe lucruri, de-acolo am crescut jos şi m-am ridicat sus şi am avut şi experienţă”.
- Deci tu nu-ţi cunoşti părinţii.
- Nu.
- Ai încercat să-i cauţi?
- Nu, nu, n-are niciun rost, pentru că n-am simţit dragostea părintească faţă de ai mei şi n-are rost să... Am crescut aşa cum trebuia şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt pe picioarele mele şi că am un loc de muncă. Am făcut 13 clase şi după care m-am gândit să mă înscriu la o facultate: M-am înscris la o facultate aici în Bucureşti, am terminat, am dat licenţa, tot şi după care m-am interesat că este o echipă de fotbal feminin. La fete e mult mai greu să practici fotbalul feminin decât la băieţi. E mai greu cu tehnica, cu fizicul, cu tacticul, e foarte greu. Joc de plăcere, joc şi pentru echipă. Dacă e să aibă vreuna vreo problemă sau eu să am vreo problemă, de fiecare dată ne ajutăm una pe cealaltă sau indiferent. De exemplu, dacă mergem într-o deplasare şi nu prindem vreo maşină sau întârziem, ne ajutăm reciproc, fiecare una pe alta. Aşa, la meci în deplasare dacă câştigăm, luăm 200 de lei şi acasă când câştigăm, mai luăm 100 de lei, 50 de lei, depinde. Toate jucătoarele.
- Cât ai făcut cel mai mult pe lună din sport, din fotbal?
- Să zic aşa, nu ştiu, a ajuns până în 10 milioane aşa, în maxim 4-5 meciuri...
***
Nașterea unei echipe: FC Fair Play București
Suntem în vestiar și se aude vorbind antrenorul cu echipa sa:
- Cupa României este la... ghici. Pot să câştige ele sau puteţi să câştigaţi voi. Dacă vă bucuraţi de joc, dacă vă bucuraţi de orice reuşită din teren, a voastră sau a coechipierelor voastre, e ok. Dacă nu intraţi în discuţii cu arbitrii, cu adversarul, cu partenerul de întrecere, e ok. Eu zic că jocul cu Giurgiu trebuie să însemne pentru voi o confirmare a faptului că sunteţi pe o pantă ascensională. La începutul campionatului, v-a văzut mai puştoaice, aşa, toată lumea nu v-a dat nicio şansă. Toată lumea se gândea câte goluri să vă dea şi erau puncte asigurate. Ziceau: A, cu cine joc? Cu Fair Play şi uite că nu-i aşa, uite că sunteţi la jumatea clasamentului....Ia dă, mă, un pronostic.
- Eu?
- Da. Să vedem cât de optimistă sau de realistă.
- 7-0.
- Ia dă, mă, tu un pronostic.
- La fel, 7-0.
- Bă, voi sunteţi nebune?
****
Schimbarea pe care o aduce fotbalul
- Eu nu mă gândesc ca băieții, la celebritate și bani, eu mă gândesc ca să fiu cea mai puternică din teren, să pot să joc, să fiu cea mai bună. Ăsta este visul meu, spune Alexandra Anghel, jucătoare la FC Fair Play București.
- Ce înseamnă să fii puternică?
- Să reziști, să nu..să ai condiție fizică. Tot, când alergi, când dai goluri. Să ai rezistență. (...) De când m-am apucat să practic fotbal, mi-am făcut noi prieteni, sunt mult mai deschisă față de prietenii mei, pentru că știu acuma cum e să colaborezi în echipa.
- Fotbalul a ajutat-o foarte mult pe fata mea, pentru că am văzut că ea avea nişte inhibiţii la început şi am văzut că sportul ăsta o ajută să le depăşească să devină şi ea mai bună, să tragă de ea şi psihic, nu se mai supără, nu mai cedează foarte uşor, devine mult mai... Încearcă să se forţeze pe ea singură. La unele dintre meciuri la care am participat, se mai întâmpla să mai vină cei din comune şi începe să se ia de defecte, să înjure... De exemplu, fetei mele, care poartă ochelari, a jignit-o, i-a spus Ochelaristo! sau du-te în altă parte, nu eşti de fotbal, jigniri gratuite care nu-şi au rostul, povestește Daniel Anghel, tatăl Alexandrei.
- S-a schimbat mai mult în bine, e mult mai ascultătoare, mai ordonată, a început să își facă temele, să nu mai stau eu cu gura pe ea să și le facă, și le face singură, spune și mama.
- Eu nu admit niciun fel de învoire de la şcoală că vine la fotbal, spune categoric antrenorul. Antrenamentele grupelor le fac în două şedinţe: una de dimineaţă pentru cele care învaţă după-amiază şi una de după-amiază pentru cele care vin dimineaţă. Şi e greoi. E dificil, dar nu trebuie neglijat, că în principal trebuie format omul şi pe urmă sportivul. Aşa, ce facem? Că avem exemple la băieţi care nu ştiu să scrie, (nu ştiu să)... spun miau ca la pisică.
***
Antrenor la fete: Ion Bărbăcioru
„Pentru o perioadă de iniţiere, băieţilor le trebuiesc cam 4 ani, urmând pe urmă perioada de dezvoltare, de perfecţionare, de performanţă. Fetelor le trebuie mai puţin. Cam doi ani, doi ani şi ceva, ele capătă deprinderile de bază. După care, acestea trebuie repetate şi trecute în etapa următoare, în perioada de dezvoltare. Aici e mai problematic.
În perioada de dezvoltare, intervin fel de fel de factori de care trebuie ţinut cont, în afară de pregătirea sportivă. Relaţia obligatorie, într-un triunghi, în care laturile trebuie să fie egale, laturile comunicării: club (activitatea sportivă propriu-zisă), şcoală şi familie. Dacă una din aceste trei laturi este neglijată, la revedere”, explică antrenorul Ion Bărbăcioru.
- Cum v-a venit ideea unui club de fete?
- A fost o provocare. Iniţial am fost invitat la o şedinţă în cadrul FRF, la o şedinţă a Comisiei de Fotbal Feminin de atunci. Şi eram ca invitat, pentru că în curtea clubului Fair Play veniseră şi vreo 6-7 fetiţe care voiau să facă fotbal şi le lăsam să facă pregătire împreună cu băieţii. Erau de vârste diferite. Cel care m-a invitat îmi dăduse un termen să mă gândesc toată vara şi la sfârşitul şedinţei, am spus: Gata, mă înscriu. Păi îţi trebuie fete. Mă înscriu şi ştiu ce spun!
Din fotbalistă, profesoară de sport
Simina Podgoreanu ne arată banderola de căpitan: Sunt cea mai veche!
„La început m-am apucat de fotbal fiind o pasiune din copilărie, aș putea spune, iar pe parcurs, la îndemnul antrenorului meu, căruia îi și mulțumesc, m-a îndreptat spre profesia de profesor, către această carieră”, povestește Simina. Au fost cazuri când am luat și fete din școli, din diferite școli, chiar și de la mine din școală pentru a începe sportul de performanță, și anume fotbalul. A fost foarte ușor să le conving pe fete în a practica fotbalul, deoarece este un joc spectaculos, este un joc de echipa, încât se creează o unitate în grup și în echipa respectivă”, explică Simina Podgoreanu, în prezent profesoară de sport.
La grupele de fetițe care s-au apucat de fotbal se vede o mare diferența în comportament, sunt mult mai ambițioase, mai puternice, mai hotărâte și atunci totul li se pare mult mai ușor în viață de zi cu zi.
„Amintirile urâte sunt acelea când ne accidentăm. Că inevitabil mai apar faulturi, lovituri, uneori chiar grave. Am primit de foarte multe ori mingi și în sâni, și în față, dar am mers mai departe”, spune Simina Podgoreanu. „Există și fete care nu au rezistat în echipă din diferite motive: ori că părinții nu le-au lăsat să practice jocul de fotbal sau din cauza timpului - spun că nu au timp și pentru școală”.
Antrenorul e „cam dur”? Așa trebuie să fie!
Asistăm la un antrenament. Iar antrenorul nu se sfiește să-și muștruluiască elevele.
- Am văzut că antrenorul e uneori dur. Are un ton destul de ridicat cu voi.
- Aşa trebuie să fii, dur ... şi la meci, şi la antrenamente, eu zic că aşa trebuie să fie orice antrenor, pentru că aşa înveţi. Adică, dacă strigă la ține, parcă simţi că îţi dă puterea aia să joci mult mai mult decât altele, spune Carolina Solonca.
- Știu că în fotbal și în sport în general sunt destul de multe reguli și antrenorii tind să încerce să își provoace elevii, să fie duri cu ei. Se întâmplă asta și la voi, cum gestionezi relația cu antrenorul?
- E destul de bună relația cu antrenorul, mă înțeleg foarte bine cu dânsul și ne ajută să putem lupta până la capăt, spune Alexandra.
- Din câte am observat când am fost la antrenament, am văzut că este cam dur antrenorul, de asta se impun și regulile astea, că este un sport dur și de asta nu am fost de acord cu fotbalul, dar în continuare o susțin, dacă e plăcerea ei, face ce vrea, arată mama Alexandrei.
- Cum ați reacționat când ați văzut că altcineva urlă la copilul dvs?
- Nu prea mi-a convenit, nu sunt de acord să țipe la copil cineva, dar dacă așa se impune, nu am ce să fac, e singura care hotărăște ce vrea să facă.
Îl întrebăm și pe antrenorul Ion Bărbăcioru.
- Vi se reproşează că uneori sunteţi prea dur?
- Păi aşa spunea şi de Halagian, că e dur, aşa spunea şi de nea Titi Teaşcă, răposatul, şi au construit echipe care au ajuns să câştige Champions League sau Cupa Campionilor Europeni. Fără disciplină nu se poate face sport de performanţă. N-ai cum.
- Sunt fete care s-au lăsat de fotbal din cauză că aţi fost prea dur cu ele?
- Păi ce caută? Ce caută? Că ăsta e un sport dur, pentru bărbaţi, e un joc de contact, îţi asumi treaba asta când vrei să...
- Dar sunt fete care plâng că ţipaţi la ele, de exemplu?
- Păi eu nu ţip distructiv, eu ţip constructiv, şi eu nu ţip. Noi ne raportăm la timpurile în care noi făceam performanţă, la Nadia Comăneci, care mânca o bucăţică de ciocolată ascunsă în bazinul de la WC, pe an, făceam referire la Patzaichin, ăştia trebuie să fie modelele noastre. Să suporţi cu stoicism toate privaţiunile vieţii de sportiv.
Cum se vede viitorul fotbalului feminin în România? Vine una mică, va fi cea mai bună!
- Ce viitor vezi tu în fotbal în România?
- Sincer, peste câțiva ani, unul foarte bun, unul care va fi la același nivel cu acela al fotbaliștilor, al băieților. Adică, am fi într-o concurență între fete și băieți, la care să mergi. Egal. Cum și fetele, și băieții au aceleași drepturi, așa văd și fotbalul, cu aceleași drepturi, spune Gabriela Udriște. Visez să ajung la o experiență pe care nu toată lumea o acumulează, aceea de a mă face preparator fizic, de a mă duce la UNEFS și să-mi fac o echipa de fotbal. Tot de fete, mărturisește tânăra.
- Vine una mică acuma. Din 2006. Şi o chem mereu la antrenamente şi cu astea mari. Aia va fi cea mai bună fotbalistă din România, prevede antrenorul Ion Bărbăcioru.
Urmăriți reportajele „Din interior” în fiecare duminică, de la ora 14:05, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News