Daniel Suciu: La stadionul Steaua, 95% din lucrările de infrastructură sunt deja efectuate. Ce spune de Rapid și Arcul de Triumf

Data publicării:
stadionul steaua sursa cni
Stadionul Steaua - Foto: CNI

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a vorbit despre stadiul construirii celor trei stadioane asumate de România pentru Euro 2020, precizând că la stadionul Steaua lucrările de infrastructură au fost efectuate în proporție de 95%, informează Mediafax.

„În ceea ce privește stadionul Steaua, față de ultima noastră vizită, să știți că lucrurile au evoluat rapid și benefic, iar toate discuțiile pe care le-am avut împreună cu antreprenorul și constructorul, la finalul acestui an stadionul Ghencea va fi cu acoperișul instalat, această operațiune urmând să înceapă la 1 octombrie. 95% din lucrările de infrastructură sunt deja efectuate. Au rămas doar golurile tehnologice. Sunt montate grinzile aferente primului inel. Începe și construcția celui de-al doilea inel. În locurile unde s-au finalizat lucrările, deja la parcarea VIP se lucrează. Mâine va avea loc o discuție cu cei de la ISU pentru ceea ce înseamnă aprobările pentru acest lucru. Se lucrează la parcări, se lucrează inclusiv la instalațiile electrice și termice. Apropo la stadionul Ghencea se lucrează deja în două schimburi, uneori chiar și până la ora 22:00 seara”, a afirmat Daniel Suciu, într-o conferință de presă susținută miercuri la Guvern.

Acesta a vorbit și despre stadionul Giulești, precizând că au fost finalizate lucrările de demolare și depusă documentația la Primăria Sectorului 6 în vederea obținerii autorizației de construire.

„Am fost și la stadionul Giulești lucrările de demolare au fost deja finalizate. Se lucrează la realizarea incintei de piloți forați. E depusă deja documentația la Primăria Sectorului 6 în vederea obținerii autorizații de construire. Aici vreau să mă opresc puțin la ce înseamnă stadionul Giulești și vreau să fac un apel la toți ce care locuiesc în zona stadionului Giulești. Înțelegem disconfortul creat datorită lucrărilor, înțelegem și zgomotul. În schimb, fac un apel la cetățenii din acea zonă să înțeleagă că nu este o lucrare care va dura foarte mult, să înțeleagă acest disconfort”, a explicat Suciu.

Ministrul Dezvoltării a mai spus că pentru lucrările la stadionul Arcul de Triumf e necesară mutarea unei conducte, acțiune pe care nu constructorul trebuie să o facă. El a dat garanții că acest lucru se va întâmpla.

„Au început și la Arcul de Triumf lucrările. Mai e nevoie de o lucrare administrativă care nu stă neapărat în seama constructorului, mutarea unei conducte, care ar fi trebuit mutată de ceva vreme. În schimb, avem garanția că și acest lucru se va întâmpla. Lucrările la Arcul de Triumf sunt de mai mică amploare, discutăm despre un stadion cu puțin peste 8.000 de locuri. Cred că oamenii și antreprenorii cu care am discutat azi vor respecta absolut toate graficele. Reiterez apelul că va fi un disconfort pe care l-am anticipat, va fi un disconfort creat de îngustarea căii de rulare pentru vehiculele din zonă”, a conchis Suciu.

Pe 25 februarie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua Bucureşti, care va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro, cu TVA, taxe şi cote incluse.

În aceeași perioadă a fost emis ordinul începerii demolării pentru stadionul Giuleşti „Valentin Stănescu”. După reconstrucţie, arena va beneficia de 14.000 de locuri şi o suprafaţă de joc de 105 metri lungime şi 68 metri lăţime. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse).

Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf” urmează să fie reabilitat, modernizat şi transformat într-un centru sportiv de excelenţă, cu o capacitate de 8.207 locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 24 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa