Cupa Mondială. Gazdele sunt în semifinală

Data publicării:
brazilia luiz 1

foto: digisport.ro

Vedeta columbienilor, James Rodriguez, n-a mai fost la fel de dezinvolt ca în urmă cu patru zile, dar asta și pentru că Brazilia a fost practic o cu totul altă echipă față de cea văzută în grupe și în optimi. Cu Maicon pe stânga, în locul lui Dani Alves, și cu Fernandinho în centru, în locul lui Luiz Gustavo, suspendat, Selecao s-a aruncat din start spre careul lui Ospina.  

Thiago Silva a deschis scorul încă din minutul 7, din centrarea excelentă a lui Neymar. Cuadrado a răspuns cu un şut destul de bun, care a fost deviat în corner. Până la pauză, Hulk şi Neymar au mai avut câte o ocazie, dar rezultatul a rămas neschimbat.

În partea a doua, brazilienii au suferit din plin. Thiago Silva a primit un cartonaş galben, după ce nu l-a lăsat pe Ospina să degajeze, şi nu va avea drept de joc în semifinale. Columbienilor li s-a anulat apoi un gol, pentru un offside clar.

Cel mai frumos moment al serii a fost oferit de un fundaş. David Luiz a prins un şut năpraznic din lovitură liberă şi a majorat diferenţa. A fost declarat, de altfel, omul meciului.

Finalul partidei a fost extrem de încins. Julio Cesar l-a faultat pe Bacca în careu, iar golgheterul MondialuluiJames Rodriguez, a înscris de la punctul cu var şi a ajuns la şase reuşite. Brazilienii au mai primit o lovitură: Neymar s-a accidentat la spate şi n-a mai putut continua partida. Columbienii n-au găsit însă golul egalării. S-a terminat 2 la 1 pentru Selecao, care în semifinale va juca împotriva Germaniei.

Detalii, pe digisport.ro.

REZUMAT VIDEO - AICI.

Selecţionerul argentinian al Columbiei, Jose Pekerman, a declarat, că jucătorii săi sunt foarte trişti pentru eliminarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, subliniind însă că aceştia trebuie să fie foarte mândri de ce au realizat la turneul din Brazilia.

„Suntem foarte trişti, am fost mereu prezenţi, am avut iluzii. Am primit două goluri din faze fixe şi ne-a fost foarte greu să recuperăm. Trebuie să fim foarte mândri de ce am realizat aici. Ne-am îndeplinit visul, am visat împreună, iar Rodriguez este o emblemă a Cupei Mondiale. Îi iubesc mult pe toţi columbienii", a declarat Pekerman, potrivit Mediafax.

Atacantul brazilian Neymar a fost scos pe targă în minutul 88 al meciului cu naţionala Columbiei, de la Fortaleza, fiind transportat la spital peste teste medicale. El s-a accidentat la spate, la un duel cu un adversar columbian şi a rămas întins pe gazon, cu mâinile la ochi, înainte de a fi scos pe targă.

La meciul din semifinale cu Germania, Brazilia nu va putea conta nici pe serviciile căpitanului Thiago Silva, care va fi suspendat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri