Atacantul brazilian Neymar a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani cu echipa franceză Paris Saint-Germain, care a achitat clubului spaniol FC Barcelona clauza de eliberare de 222 milioane de euro, ceea ce face din el cel mai scump transfer din istoria fotbalului, scrie Agerpres.
Neymar (25 ani) va susține o conferință de presă pe stadionul ''Parc des Princes'', vineri, la ora 14,30 (ora României), potrivit potrivit clubului francez.
Neymar va fi prezentat publicului sâmbătă, la ora 16:45 (ora României), înaintea primului meci al parizienilor în acest sezon de Ligue 1, acasă, cu nou-promovata Amiens (18:00).
„Sunt extrem de fericit că vin la Paris Saint-Germain. De la sosirea mea în Europa, acest club a devenit unul dintre cele mai competitive și mai ambițioase. cea mai mare provocare, care m-a motivat de a mă alătura noilor coechipieri, este să ajut clubul să câștige titluri la care visează suporterii săi. Ambiția clubului Paris Saint-Germain m-a sedus, la fel ca și pasiunea și energia pe care le suscită”, a afirmat jucătorul brazilian, într-un comunicat.
„Am petrecut patru ani în Europa și sunt gata să fac față provocării. De azi, voi face totul pentru a ajuta echipa să câștige, să deschid noi orizonturi pentru club și să facem fericiți milioanele de suporteri din toată lumea”, a mai spus Neymar.
La rândul său, președintele clubului, qatarianul Nasse Al-Khelaifi, și-a manifestat bucuria imensă pentru realizarea transferului: „Îl primim pe Neymar la PSG cu o imensă bucurie și o mare mândrie. Neymar Jr este azi unul dintre cei mai buni din fotbalul mondial. Cultura sa profundă a victoriei, forța sa de caracter și sensul său de leadership fac din el un mare jucător. Ne va aduce o energie foarte pozitivă”.
„În șase ani am construit un proiect ambițios care ne-a adus deja la cel mai înalt nivel în fotbalul național și european. Azi, prin sosirea lui Neymar Jr, am convingerea că ne vom apropia, cu susținerea fanilor noștri, de cele mai mari visuri ale noastre”, a mai spus șeful clubului parizian.
Reprezentanții lui Neymar au formalizat plecarea sa de la FC Barcelona după o zi de suspans, achitând direct clubului catalan suma de 222 de milioane de euro, 'clauza de eliberare' prevăzută în contractul său.
„În această după-amiază (joi, n. red.) reprezentanții legali ai lui Neymar Jr. s-au prezentat la birourile clubului și au realizat plata a 222 milioane de euro, reprezentând indemnizația de rupere unilaterală a contractului dintre cele două părți”, a anunțat clubul FC Barcelona, la câteva ore după ce Liga spaniolă de fotbal a refuzat să valideze plata clauzei.
Clubul a indicat că va transmite la UEFA toate detaliile acestei operațiuni, pentru a ''determina responsabilitățile disciplinare ce decurg din acest caz''.
În mod normal, Neymar trebuia să plătească clauza la Liga spaniolă, iar aceasta să transfere suma clubului care vindea jucătorul, la forul iberic a refuzat cecul primit joi dimineața.
Achiziționarea lui Neymar de către PSG a fost contestată de Liga spaniolă de fotbal. Președintele acestui for, Javier Tebas, a anunțat că va sesiza UEFA și va face o plângere împotriva clubului PSG pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar impus cluburilor.
Tebas acuză Qatarul că injectează fonduri în PSG, violând astfel regulile fair play-ului financiar al UEFA și cele legate de concurența în Uniunea Europeană.
UEFA a anunțat că va studia detaliile transferului pentru a se asigura că acesta respectă principiile fair play-ului financiar.
După ce PSG a plătit clauza de reziliere de 222 de milioane de euro, Neymar a devenit cel mai scump fotbalist din lume. El este urmat e Paul Pogba, transferat de la Juventus la AC Milan pentru 105 milioane de euro, Gareth Bale, transferat de la Tottenham la Real pentru 101 milioane de euro, Cristiano Ronaldo (94 milioane de euro de la Manchester United la Real Madrid) şi Gonzalo Higuain (90 milioane de euro de la Napoli la Juventus).
La 25 de ani, Neymar are 77 de selecţii şi 52 de goluri în naţionala Braziliei.