Burleanu: Dorim ca Daum să rămână şi după CM 2018

Data publicării:
nationala de fotbal antrenament daum

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă, că selecţionerul Christoph Daum a adus un plus în pregătirea jucătorilor echipei naţionale, subliniind că şi-ar dori ca acesta să rămână în funcţie şi după Cupa Mondială din 2018, scrie News.ro.

nationala de fotbal antrenament daum

„Daum a adus un plus în pregătirea jucătorilor şi din punct de vedere motivaţional şi o anume mentalitate şi ne dorim să continuăm şi după 2018”, a afirmat Burleanu, sâmbătă, la Arena Naţională.

Şi Ionuţ Lupescu, şeful Comisiei Tehnice UEFA, crede că Daum ar trebui să rămână: „De ce să nu rămână Daum până în 2020? Există posibilitatea să joci foarte bine şi să nu te califici din anumite motive şi se poate şi să te califici, dar în ambele situaţii se poate continua cu un antrenor. Pentru noi e mai important dacă se vede o evoluţie în echipă. Cred că meciul cu Polonia de luna viitoare, chiar dacă nu e decisiv, va fi foarte important, pentru că nu trebuie să mai pierdem puncte acasă”, a spus Lupescu.

Tehnicianul german Christoph Daum a semnat la începutul lunii iulie un contract cu FRF până la finalul CM-2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...