Slovenul Aleksander Ceferin a fost ales, miercuri, în cadrul Congresului extraordinar al UEFA de la Atena, în funcţia de preşedinte al forului european.
Aleksander Ceferin s-a născut la 13 octombrie 1967. A absolvit cursurile Universității de Drept din Ljubljana. A lucrat în cadrul firmei de avocatură a familiei sale, specializându-se în reprezentarea în instanță a atleților profesioniști și a cluburilor sportive. Ulterior, a devenit directorul firmei tatălui său.
S-a implicat în fotbalul local începând cu 2005, colaborând cu comitetul de conducere a unuia dintre cele mai importante cluburi de futsal din Slovenia, KMN Svea Lesna Litija.
În același an, a devenit membru în conducerea clubului de amatori FC Ljubljana Lawyers.
Între 2006 și 2011, a fost membru în conducerea clubului profesionist NK Olimpija Ljubljana.
În 2011, a fost ales președintele Asociației de Fotbal din Slovenia. Prioritățile mandatului său au fost îmbunătățirea relației dintre cluburi și echipa națională, precum și dezvoltarea centrelor de juniori din țară.
În februarie 2015, a fost reales în fruntea conducerii fotbalului sloven, pentru un mandat de patru ani.
Vorbește fluent limbile italiană și engleză. Este căsătorit și are trei copii.
Federația Română de Fotbal, reprezentată la Atena de președintele Răzvan Burleanu și de secretarul general Radu Vișan, a anunțat că îl va sprijini la alegeri pe Ceferin, notează Agerpres.
Președintele UEFA, fostul internațional francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 până anul trecut, a primit permisiunea Comisiei de Etică a FIFA pentru a se adresa Congresului UEFA, după ce a fost suspendat din toate activitățile legate de fotbal pe o perioadă de patru ani. Fostul căpitan al reprezentativei Franței și triplu câștigător al Balonului de Aur și-a anunțat demisia de la președinția UEFA pe 9 mai, după verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.
Platini a fost sancționat de justiția internă a FIFA în cazul privind plata controversată a sumei de 2 milioane de franci elvețieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul președinte al FIFA, în baza unui contract verbal, pentru o muncă de consilier depusă între 1999 și 2002.