Avocatul american al Simonei Halep spune că ITIA a cheltuit o sumă uriașă ca s-o scoată vinovată: Totul a fost o luptă

Data actualizării: Data publicării:
jucatoare de tenis cu spatele la teren
Simona Halep, la US Open 2022 FOTO: Getty Images

Celebrul avocat american Howard Jacobs, care a apărat-o pe jucătoarea română de tenis Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a susţinut, într-un interviu publicat luni de Sports Illustrated, că Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cheltuit cel puţin două milioane de dolari în încercarea de a dovedi vinovăţia fostului lider mondial.

''E greu de spus ce s-a întâmplat. Am considerat de la început că acuzaţiile legate de neregularităţile din paşaportul ei biologic au fost nefondate. Nu am înţeles niciun moment acest caz. Iar în cazul Roxadustatului, în mod normal, le furnizezi (autorităţilor antidoping) proba contaminată şi apoi te pui de acord cu sancţiunea sau o conteşti, însă nu se ajunge niciodată la un caz ca acesta. (...) Cazul a devenit super complicat. Nici nu-mi pot imagina câţi bani au cheltuit cu instrumentarea sa. ... Aş spune, cel puţin două milioane de dolari, deoarece au avut mulţi experţi şi avocaţi şi totul a fost o luptă'', a relatat Jacobs, care a fost şi avocatul altor sportive celebre, precum atleta americană Marion Jones, baschetbalista americană Diana Taurasi sau jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova.

Jacobs a comentat şi faptul că multe sancţiuni dictate împotriva jucătorilor de tenis sunt reduse în apel, spre deosebire de alte sporturi.

''Am ridicat problema aceasta şi în apelul făcut de Şarapova la TAS, dar nu s-a schimbat nimic. Nu ştiu dacă este vorba de compoziţia tribunalelor pe care le are tenisul şi care sunt dintotdeauna foarte drastice'', a subliniat Jacobs, adăugând că există un ''şablon conştient al reducerii sancţiunilor din tenis la TAS''.

''Nu ştiu de ce, poate, spre deosebire de alte sporturi olimpice, jucătorii de tenis îşi permit să se apere, astfel au parte de o luptă mai corectă'', a adăugat avocatul american.

''ITIA susţine că Simona nu a menţionat în formulare suplimentul alimentar luat, chiar şi după testul pozitiv ea neglijând să-l menţioneze'', a dorit să afle jurnalistul Jon Wertheim.

''Ei bine, nu este adevărat. Formularul menţiona băutura Schinoussa şi nu există niciun produs numit băutură de recuperare Schinoussa. Produsele Schinoussa sunt mixate într-un blender. S-a precizat în formularul de doping ... poate nu îmi aduc aminte cuvintele exacte, dar a spus că băutura avut două produse Schinoussa, dintre care unul a fost suplimentul Keto MCT, ele fiind amestecate împreună într-un blender'', a afirmat Howard Jacobs.

O altă întrebare importantă a fost cea legată de faptul că de ce un jucător riscă suspendarea, iar antrenorul care recomandă un supliment rămâne nepedepsit?

''Răspunsul simplu este că regulile nu impun acest lucru, decât dacă există o dovadă că antrenorul i-a dat, cu bună ştiinţă, jucătorului o substanţă interzisă - ceea ce nu este cazul. Însă, doar pentru un supliment care s-a dovedit a fi contaminat? Regulile nu prevăd nicio sancţiune. Ar trebui? Nu ştiu. Dacă ar exista, atunci probabil niciun antrenor nu ar mai recomanda suplimente sportivilor'', a explicat Jacobs.

''Tribunalul de Arbitraj Sportiv consideră că există mai multe niveluri de vină a sportivului în cazul unui supliment contaminat, în funcţie de factori: 'Ce paşi ai urmat ca să te asiguri că suplimentul este sigur?' Unul dintre lucrurile care te întreabă este 'Ai consultat un expert?' Aşa că dacă antrenorul are o echipă care a validat suplimentul, TAS spune în general că e mai bine decât cazul în care un sportiv intră pe internet şi cumpără primul lucru pe care îl găseşte'', a adăugat Jacobs, care a mai menţionat că ''probabil e mai bine dacă (sportivul) consultă un nutriţionist, decât un antrenor''.

Simona Halep a plecat luni dimineaţa la Miami, după ce a primit un wild card pentru turneul Miami Open (19-31 martie), care va marca revenirea sa în circuit după mai bine de un an şi jumătate.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami Open este atingerea semifinalelor în două rânduri, 2015 şi 2019. În 2015 a fost învinsă în penultimul act de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1. Ultima sa participare la turneul din Florida datează din 2021, când pierdea în turul al treilea.

Halep nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, marţea trecută, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

''Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător'', se arată în comunicatul TAS.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
John Krasinski, fermecat de soția lui, Emily Blunt, din momentul în care a întâlnit-o: De când i-am strâns...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...