Desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de handbal din lume, Cristina Neagu vine la ediția specială Campionii Digi Sport și vorbește despre planurile sale
Digi Sport 2 difuzează, în premieră, vineri, 4 octombrie, de la ora 20:00, un interviu cu handbalista Cristina Neagu, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii Campionii Digi Sport. Cea mai bună jucătoare de handbal din lume i-a povestit jurnalistului Digi Sport, Radu Naum, despre accidentările suferite, despre intervențiile avute, cât a durat recuperarea, cum a fost revenirea, dar și despre o posibilă retragere.
Printre subiectele atinse de Cristina Neagu se numără și contribuția primului său antrenor la parcursul său profesional, dar și importanța școlii în viața unui sportiv. „Scoala m-a ajutat să fiu o bună sportivă si sportul m-a ajutat să fiu bună la școală. Zic treaba asta pentru că sportul te învață ce înseamnă perseverența și te învață să îți depășești mereu limitele și să vrei să obții maxim din ceea ce faci. Iar eu asta făceam. Pentru mine, că era sport, școală sau altceva, eu voiam să fiu cea mai bună. Dar nu îți imagina că aveam 10 pe linie, dar aveam note bune. Aveam și discuțiile de dinainte, că sportivii nu prea merg la școală, că nu prea știu să vorbească și eu am vrut să demonstrez că nu este așa. Că poți să faci și școală și sport și să le faci la cel mai înalt nivel și să știi să vorbești, să știi să te prezinți, să știi multe alte lucruri, dar să fii un sportiv de top”, a spus Cristina Neagu.
Ea a rememorat perioada în care a fost nevoită, din cauza problemelor de sănătate, să se retragă din sport și a amintit de relația specială pe care a avut-o cu publicul vâlcean.
«Eu am stat aproape doi ani în afara terenului, în perioada în care jucam la Oltchim, și mergeam la fiecare meci să le susțin pe fete, normal. Și la fiecare meci, oamenii ăia îmi strigau numele și mă aplaudau. La fiecare meci. Pentru mine a contat enorm de mult. Eram un copil. Eu voiam să mă fac bine, dar era foarte greu, aveam dureri foarte mari la umăr, plus că fusese perioada aia în care n-am știut ce să fac, unde să mă duc, făcusem tratament - nu m-a ajutat, făcusem nu știu câte RMN-uri, văzusem foarte mulți doctori și toți îmi spuneau lucruri diferite și nu știam ce să fac. În fine, am luat decizia de a mă opera. Și mergând la meciuri și având sprijnul lor, pentru mine a contat foarte mult. Crede-mă, eu am vrut să rămân la Oltchim chiar și înainte să se desființeze echipa, pentru că la un moment dat fusese o discuție că o să se reducă foarte mult bugetul și vor să conteze pe jucătoarele românce - cele străine plecau - și cine ar vrea să rămână. Eu am spus: „Domnule, eu vreau să rămân pentru că eu îmi doresc să îmi revin aici, alături de fanii ăștia”. Erau reduceri drastice, din toate punctele de vedere, dar eu am zis: ”Eu îmi doresc să rămân, pentru că vreau să încep să joc aici, în fața unor oameni minunați, care m-au susținut în perioada asta. Pentru mine a contat foarte mult”. Eu am o relație foarte specială cu fanii de la Vâlcea și asta a contat foarte mult și chiar am simțit. A fost primul meu meci în Liga Campionilor, împotriva celor de la Hypo, și după meci m-am dus în fața lor și m-am pus în genunchi și știu că ziceau: ”Nu, nu te pune în genunchi, ridică-te! Nu, că noi te iubim, te respectăm!”, dar crede-mă, așa am simțit ca trebuie să fac și pentru mine este un moment special», povestește Cristina Neagu în interviu.
Telespectatorii Digi Sport au acces la cele mai urmărite competiții sportive din România și Europa. Alături de Liga 1, Liga 2 și Cupa României, posturile de televiziune Digi Sport transmit importante competiții fotbalistice europene, UEFA Champions League, UEFA Europa League, La Liga, Serie A, Ligue 1 și Bundesliga, cupele europene, campionatele mondiale și continentale de handbal și Formula 1.
De asemenea, Digi Sport difuzează, în exclusivitate, în fiecare an, până în 2023, câte 50 de turnee WTA, în care, printre protagoniste, evoluează și sportivele românce. Tot la Digi Sport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile Fed Cup și Cupa Davis.
Televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, 4 și site-ul digisport.ro fac parte din grupul Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunea de știri Digi24, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, postul Film Now (pay-tv), televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM și Dance FM.