Medaliaţii Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor beneficia de un bonus suplimentar. Pe lângă medalii, ei vor avea dreptul de a-şi scoate masca de protecţie pentru 30 de secunde, pe durata şedinţei foto pe podium, a anunţat, luni, Comitetul Internaţional Olimpic.
Jocurile de la Tokyo, organizate în plină pandemie de coronavirus, sunt marcate de reguli sanitare stricte şi sportivii trebuie să poartă mască în permanenţă, cu excepţia antrenamentului, a competiţiei, pentru a mânca, a bea, pentru a dormi sau pentru acorda interviuri.
"Ideea este de a da sportivilor care au concurat, după ce toţi ceilalţi s-au retras, posibilitatea de a-şi scoate masca timp de 30 de secunde, rămânând pe podium pentru fotografii", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams.
"Eu cred că toată lumea va înţelege că riscul este foarte, foarte mic şi că este de înţeles", a adăugat oficialul CIO.
Un panou va fi instalat în apropierea podiumurilor de premiere pentru a le indica sportivilor momentul în care să-şi scoată masca, notează Agerpres. Până în prezent, 153 de persoane legate de Jocuri au fost testate pozitiv, iar aproximativ 85 la sută din sportivii participanţi sunt vaccinaţi, afirmă CIO.
Citește și: JO 2020. Medalii de aur, ratări șocante, temperaturi ridicate și teste Covid pozitive în prima zi după deschiderea Jocurilor Olimpice
Editor : A.A.