Vlad Chiricheș rămâne la Steaua. Transferul jucătorului la Tottenham a căzut

Data publicării:
VLAD CHIRICHES 5454203-Mediafax Foto-Laurentiu Mich

Afacerea Vlad Chiricheş s-a încheiat înainte să înceapă. Cu toate că Tottenham a pus pe masă opt milioane de euro, steliştii au hotărât să nu dea curs ofertei: calificarea în grupele UEFA Champions League este mai importantă.

M-a sunat și mi-a spus așa: ce, mă, Tottenham nu mai așteaptă decât astăzi răspuns?! Păi, cine e, mă, Tottenham?! Bă, spune-i lui Tottenham așa: nu mai este de vânzare și poa' să vină Tottenham oricând, cu orice ofertă (...) Nu-l vând pe Chiricheș la Tottenham pentru că eu nu sunt sclavul nimănui”, a spus Meme Stoica la Digi Sport.

„Deci Chiricheș nu pleacă. Până în iarnă nu pleacă sub nicio formă. Poate să fie o lovitură pentru Chiricheș, dar el trebuie să înțeleagă că el datorează Stelei mai mult decât datorează Steaua lui. Miza e acum mai mare, intrarea in Champions League”, a mai spus Meme Stoica.

Eventuala calificare în grupele UEFA Champions League le-ar aduce steliştilor aproximativ 30 de milioane de euro.

Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, confirma marți seara că Tottenham a făcut o ofertă pentru Vlad Chiricheș.

Transferul e de opt milioane de euro. Sunt bani mulţi pentru România, puţini pentru Steaua. Dacă era născut în Anglia făcea cel puţin 18 milioane", a spus şi Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, într-o intervenţie telefonică la DigiSport. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri