Doi câte doi, aproape o sută de şoferi şi maşinile lor puternice, dar şi câţiva motociclişti, s-au aliniat la startul cursei de calificare pentru campionat. Printre ei şi Nemeth Sandor, un şofer profesionist de raliu în coastă, care a venit la competiţie pentru a vedea cât de bine demarează şi accelerează pe distanţă scurtă maşina sa de ... peste 200.000 de euro.
„Particip cu o maşină de strada. E o maşină super-sport Mercedes SLS, care este folosită în Formula I ca safety-car. Are un motor deosebit, e un motor aspirat de 6.300 cm cubi.
Toate maşinile înscrise în concurs au fost modificate pe bani grei, iar investiţiile făcute de proprietari se ridică la multe mii de euro.
Aceste curse sunt dedicate iubitorilor de viteză. Concursul le permite să-şi conducă bolizii pe un traseu special amenajat, în lungime de câteva sute de metri, în deplină siguranţă.
„Ăsta de fapt este şi avantajul, să-i facem pe pasionaţii de automobilism să înţeleagă că de fapt în cadru organizat este mult, mult mai bine decât ilegal”, spune Gabriel Onofrei, unul dintre organizatori.
Cursa propriu-zisă va avea loc astăzi, la ora 16.00, când va fi desemnat câştigătorul.