Prima mare ocazie de gol l-a avut în prim-plan pe Tănase, care a intrat excelent în careu și, după un dribling scurt, a căutat vinclul, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Același Tănase, cel mai bun jucător de la campioni, a mai fost aproape de gol în minutul 31, dar a fost blocat chiar în momentul în care se pregătea să șuteze cu stângul.
VIDEO. Cele mai importante faze ale partidei, pe digisport.ro.
Sarabanda fazelor de atac s-a încheiat două minute mai târziu, când același Tănase a trecut lejer de doi fundași suedezi, dar a fost blocat în ultimul moment de al treilea jucător care i-a ieșit în cale. Steaua a terminat prima parte, fără Pintilii pe teren, care a evoluat doar 35 de minute pentru a fi menajat.
În repriza a doua, Steaua n-a mai jucat la fel de bine. Au lipsit fazele clare de gol, chiar dacă pe teren au intrat Keșeru și Kapetanos. Nu numai că niciunul dintre cei doi nu s-au remarcat prin nimic, dar nici mijlocașii nu le-au furnizat ocazii de a marca.
Echipa de start: Tătăruşanu - Râpă, Varela, Gardoş, Latovlevici - Pintilii - Ad. Popa, Stanciu, Chipciu, Tănase - Piovaccari. Au mai jucat Răduţ, Kapetanos, G. Matei, Keşeru, Neagu şi Grădinaru.
Rezultatele Stelei în amicalele din 2014
Steaua - Nurnberg 1-5
Steaua - Werder Bremen 0-0
Steaua - Lucerna 0-1
Steaua - Union Berlin 1-1
Steaua - FC Baku 0-2
Steaua - Dinamo Kiev 0-0
Steaua - IFK Goteborg 0-0
Steaua - Lokomotiv Plovdiv 1-2
Steaua - Korona Kielce 3-1