La sosirea de duminică, din etapa a 15-a, un jurnalist norvegian i-a spus lui Froome că este tot mai des comparat cu Lance Armstrong, britanicul afirmând că ia acest lucru ca pe un compliment.
Însă, într-o conferinţă de presă, Froome a revenit asupra acestei teme şi a menţionat că el nu este un trişor. „Nu am spus niciodată că sunt onorat, am spus că o iau ca pe un compliment pentru că el a câştigat aceste curse. Să fiu comparat cu Lance... Lance a trişat, eu nu trişez. Punct. Mi se pare trist că a doua zi după cea mai mare victorie din cariera mea să vorbesc despre dopaj. Am petrecut săptămâni departe de casă pentru a mă antrena, am muncit mult... Şi sunt acuzat că sunt un trişor şi un mincinos, nu este frumos. Ştiu că m-am antrenat foarte mult pentru a ajunge aici. Ştiu că rezultatele mele sunt rodul determinării mele, a fost o adevărată luptă pentru a ajunge unde sunt. Am sprijinul unei echipe fantastice. Toate aceste lucruri au condus la reuşită. Oamenii pot vorbi de alte lucruri, eu nu pot, nu ştiu nimic de aceste lucruri. Ştiu ce am făcut şi sunt mândru”, a adăugat rutierul britanic.
După victoria de pe muntele Ventoux, Chris Froome are un avans de patru minute şi 14 secunde faţă de ocupantul locului doi, olandezul Bauke Mollema.