„Mă simt foarte bine, m-am recuperat, am făcut tratament zilnic, ceea ce mi-a prins foarte bine. M-am antrenat, nu am avut dureri, sunt pregătită și aștept cu nerăbdare să ajung acolo. Am emoții normale pentru ca merg la un turneu și am emoții întotdeauna, dar sunt emoții pozitive, mi-am dorit foarte mult anul acesta să ajung la acest turneu, așa că voi încerca să mă bucur total pentru participarea mea acolo și să dau tot ce pot”, a spus Simona Halep.
Abandonul de la Beijing a costat-o pe Simona Halep şi locul în clasamentul mondial - ea a coborât pe locul al treilea şi nu va fi cap de serie la Singapore. Săptămâna viitoare va ajunge chiar a patra în lume.
„Pentru mine nu este o chestiune foarte importantă clasamentul sau locul pe care mă aflu, îmi place doar să joc, să câștig meciuri cât mai multe și să câștig și titluri dacă se poate. Clasamentul nu cred că contează atât de mult cât conteaza jocul pe care îl faci în timpul unui meci și ce poți să faci la un anumit turneu”, spune însă jucătoarea de tenis.
La Singapore, Simona Halep, antrenată de Wim Fissette, va fi repartizată fie în grupa Serenei Williams, fie în cea a Mariei Sharapova, jucătoare pe care nu le-a învins încă.