TAS a respins apelul celor de la CFR Cluj. Formaţia din Gruia nu-şi va primi punctele înapoi

Data publicării:
cfr cluj

 

 Foto: Digi Sport

Apelul formulat în data de 12 iunie 2015 de către Fotbal Club CFR 1907 Cluj S.A. împotriva deciziei din 22 mai 2015 a Comisiei de apel pentru acordarea licenței cluburilor din cadrul FRF a fost respins.

Decizia Comisiei de apel pentru acordarea licenței cluburilor din cadrul FRF este menținută.

La data de 22 mai 2015, Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a soluționat cererea de apel formulată de Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor. 

Instanța de fond a decis sancționarea clubului pentru încălcarea criteriului financiar din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2014, cu deducerea a 6 puncte din clasamentul Ligii I, în sezonul 2015-2016.

Federația Română de Fotbal a fost reprezentată în acest dosar de managerul departamentului juridic, Adrian Stângaciu, și de avocatul Paul Ciucur”, se arată într-un comunicat de pe site-ul FRF.

CFR, la fel ca Petrolul Ploiești, a fost sancționată de către comisiile FRF cu câte șase puncte de penalizare pentru neîndeplinirea manualului de licențiere, mai exact a capitolului cu privire la datorii către jucători și terți.

Ambele cluburi au făcut apel la toate comisiile la care aveau dreptul în România, dar nu au avut câștig de cauză. Astfel, ambele au apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de la Lausanne.

În urma deciziei TAS, CFR Cuj rămâne cu doar 24 de puncte în clasamentul Ligii 1, cu 11 mai puţin decât ASA Tg. Mureş, ocupanta locului 6. Astfel, formaţia din Gruia nu mai are nicio şansă de a juca în play-off-ul Ligii 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri