Orele de fitness pe tocuri încep cu exerciţii de încălzire. Apoi tinerele se lasă ghidate de o dansatoare profesionistă de hip-hop.
Kamilah Barrett, care a apărut în videoclipuri cu 50 Cents sau R. Kelly, spune că unele dintre elevele sale sunt dornice să se afirme în lumea muzicală.
„Industria tocurilor este atât de mare. Acestea au devenit mai subţiri, mai înalte şi mult mai riscante”, a explicat Kamilah Barrett, antrenoare de fitness pe tocuri.
Dar, cele mai multe tinere fac fitness pe tocuri ca să îmbine sportul cu meseria care le asigură traiul.
Mersul pe tocuri, după câteva ore de fitness, nu mai este dificil pentru nimeni.
O oră de fitness pe tocuri costă 15 dolari, iar iniţiatoarea acestui tip de sport şi-a dezvoltat o întreagă afacere pe care speră s-o poată extinde şi în afara Statelor Unite.