România - Turcia. Ylmaz și Bulut, principalii jucători care pot crea probleme tricolorilor

Data publicării:
105077119

 

Ultima performanţă a fost realizată chiar de actualul selecţioner, Fatih Terim. A urmat apoi un declin - turcii nu s-au calificat la Mondialele din 2006 şi 2010 şi nici la Europeanul din 2012. Şi acum, situaţia lor este foarte complicată. Orice rezultat în afara victoriei în meciul cu România de pe Arena Naţională i-ar scoate din cursa pentru Rio. Federaţia de la Istanbul a schimbat însă selecţionerul şi l-a convins pe Fatih Terim să încerce să îndeplinească misiunea aproape imposibilă.

Cei mai mulţi jucători din lotul Turciei provin din campionatul intern, de la cele trei echipe de tradiţie: Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş. Atacul este format din Burak Ylmaz şi Umut Bulut, cele două vârfuri ale campioanei Galatasaray. Burak Ylmaz a fost coşmarul CFR-ului în sezonul trecut de UEFA Champions League, când a înscris de 4 ori în două meciuri în poarta lui Felgueiras. Ylmaz a terminat sezonul european cu un total de 8 reuşite, tot atâtea câte a avut şi Leo Messi în cadrul competiţiei.

Umut Bulut este însă principalul marcator al naţionalei Turciei în actualele preliminarii, cu patru reuşite, trei dintre ele în ultimul meci, contra Andorrei.

Cel mai valoros fotbalist al naţionalei Turciei rămâne Arda Turan. Vedeta lui Atletico Madrid a avut oferte în această vară de la Manchester United, Arsenal şi Liverpool. Turan a fost lansat în fotbalul mare de Gică Hagi, care l-a promovat la prima echipă a lui Galatasaray, pe când mijlocaşul avea doar 18 ani. Turan joacă din 2011 în Liga Stelelor şi a cucerit alături de Atletico Madrid, trofeul Europa League - chiar în finala din 2012 de pe Arena Naţională, şi Supercupa Europei.

Din primul 11 al adversarilor ar mai fi de menţionat şi Nuri Şahin, mijlocaş aflat sub contract cu Real Madrid, dar care în sezonul trecut a fost împrumutat la Liverpool. De la începutul acestui an a ajuns tot sub formă de împrumut la finalista UEFA Champions League, Borussia Dortmund. 

Partida România - Turcia se joacă mâine, 10 septembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...