„Noi avem acum doar varianta victoriei şi aşa am şi pregătit jocul. Sper să reuşim şi să câştigăm de-o manieră în care să nu avem emoţii. Dacă vor fi şi goluri multe, va fi foarte bine. Asta ar însemna însă să fructificăm măcar 90 la sută din ocaziile pe care le avem, pentru că în meciul cu Andorra am concretizat doar 70 la sută.
Estonia este o echipă foarte valoroasă, imprevizibilă, care în campania trecută a ajuns la baraj. În campania asta nu a mai avut acelaşi randament. Cu Olanda, era să producă o surpriză şi tratează fiecare meci la fel. Nu sunt îngrijorat, dar sunt preocupat.
Sunt emoţii, e o presiune formidabilă. E o muncă de doi ani şi jumătate practic şi ar fi foarte bine să se termine cu o calificare la baraj. Sunt convins că mâine vor fi mulţi suporteri. Înaintea meciului cu Ungaria, tensiunea a fost mai mare, dar a fost alt tip de tensiune. Când vor intra în teren, jucătorii vor uita absolut totul”, a spus Vcitor Pițurcă, informează Digi Sport.
El a adăugat că deocamdată nu s-a hotărât asupra primului 11, însă a dezvăluit că Dorin Goian i se pare unul dintre cei mai în formă jucători români și și-a exprimat speranța că absența lui Chiricheș nu va conta.
Partida România - Estonia va avea loc marţi, de la 21:00, pe Arena Națională.