În urmă cu trei luni, România învingea Danemarca în ultima secundă a prelungirilor (31-30) și se califica în semifinalele Campionatului Mondial, la ediția găzduită chiar de țara nordică. Tricolorele au câștigat medaliile de bronz, în cele din urmă.
„Danemarca, după cum ştim de la Campionatul Mondial, poate juca foarte bine tactic. Are nişte jucătoare noi în echipă, Dornonville de la Cour şi Tranborg, pe poziţia de extremă dreapta, iar acestea ştiu să tragă la poartă! Ambii portari au un nivel foarte înalt”, a spus Thomas Ryde, selecționerul României.
„În momentul de faţă, dacă ţinem cont de forma sportivă şi de valoare, România se va califica la Jocurile Olimpice în urma turneului din Danemarca. Dar vorbim despre sport, nu despre matematică, iar în sport se poate întâmpla orice. De aceea, noi trebuie să fim atenţi şi să jucăm aşa cum ştim pentru a ne atinge obiectivul”, a afirmat și Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
La turneul preolimpic, de la Aarhus, România va debuta vineri, contra echipei gazdă, Danemarca (20:00), sâmbătă va înfrunta Uruguay (18:45), iar duminică e programat meciul cu Muntenegru (18:45).
Pentru a se califica la JO 2016, România trebuie să ocupe unul din primele două locuri la acest turneu.
Toate meciurile României la turneul preolimpic sunt transmise EXCLUSIV în România de Digi Sport 2.