Echipajul masculin de opt plus unu al României, format din Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Adam, Adrian Damii, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Radu, Alexandru Matinca, Cristi-Ilie Pîrghie şi Adrian Munteanu, a obţinut medalia de bronz, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Glasgow. România a încheiat competiţia lider în clasamentul pe medalii.
Echipajul României a fost cronometrat cu timpul de 05:29.710, potrivit News.ro.
Medalia de aur a fost obţinută de un echipaj german (05:27.480), iar argintul i-a revenit Olandei (05:29.510).
România a mai câştigat duminică o medalie, argintul la dublu vâsle masculin (Marian Enache/Ionuţ Prundeanu).
Sâmbătă, România a obţinut cinci medalii la CE de canotaj: trei de aur (opt plus unu feminin, 4 rame masculin, dublu rame feminin), una de argint (patru rame feminin) şi una de bronz (dublu rame masculin).
România a încheiat competiţia lider în clasamentul pe medalii.