Retrospectivă 2017 | Zece fraze spectaculoase din lumea sportului

Data publicării:
shutterstock_475804246
Foto: Shutterstock

PSG-ul lui Neymar, acuzat că a urinat pe regulile UEFA, Rusia, văzută că este autoarea unui „atac fără precedent împotriva JO”, acuzaţiile privind o înţelegere secretă între preşedintele unui club şi Federaţia franceză de rugby - AFP, citată de Agerpres aminteşte zece fraze spectaculoase rostite în lumea sportului în anul 2017.

shutterstock_475804246
Foto: Shutterstock

„Neymar s-a suit pe trambulină şi a urinat în piscină”. Javier Tebas, preşedintele La Liga, referitor la presupusa nerespectare a fair play-ului financiar de către PSG cu ocazia transferului record al brazilianului Neymar, de la Barca la gruparea pariziană, de 222 de milioane de euro.

„Se queda” („rămâne”), tweet-ul lui Gerard Pique despre Neymar, pe 23 iulie, cu câteva zile înainte de oficializarea transferului atacantului la PSG.

„A cumpărat Federaţia, tricoul în primul rând, şi o parte a presei”. După corecţia suferită la Montpellier (3-54), antrenorul apărării lui Racing 92, Laurent Labit, îl atacă pe Mohed Altrad, preşedintele clubului din Montpellier, dar şi al grupului BTP, devenit cu câteva săptămâni mai înainte primul sponsor care apare pe tricoul naţionalei de rugby Franţei. Diatriba i-a adus lui Labit o suspendare de 15 săptămâni şi o amendă de 1.500 de euro, în timp ce clubul Racing a fost amendat cu 50.000 de euro. Afacerea a căpătat o cu totul altă amploare în august, odată cu dezvăluirea unui contract privat între Altrad şi Bernard Laporte, preşedintele Federaţiei Franceze de Rugby, şi a presupusei reduceri a unei sancţiuni federale dictate împotriva clubului din Montpellier. Laporte nu a scăpat de această afacere, ministerul Sportului sesizându-se în legătură cu dosarul, pe care l-a transmis justiţiei.

„Cred că aţi fi râs dacă v-aş fi spus că voi câştiga două turnee de Mare Şlem în acest an”. Tenismanul Roger Federer, după a opta sa victorie la Wimbledon, al doilea său succes într-un turneu de Mare Şlem în 2017 după cel de la Australian Open.

„Nu se poate să jucăm mai prost ca acum. Va trebui să ne recăpătăm puţin încrederea, care lipseşte cu totul acestei echipe”. Mathieu Bastareaud, după remiza înregistrată de echipa de rugby a Franţei în faţa Japoniei (23-23), în încheierea unei serii catastrofale de meciuri test în luna noiembrie, cu o înfrângere grea în faţa Noii Zeelande (18-38) şi un meci mediocru cu Africa de Sud (17-18).

„Nu este scenariul ideal”. Sebastian Coe, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), despre victoria în proba de 100 m a americanului Justin Gatlin, de două ori suspendat pentru dopaj, în faţa legendarului Usain Bolt, clasat pe locul 3 în ultima sa cursă individuală.

„Este vorba de un atac fără precedent împotriva integrităţii Jocurilor Olimpice”. Preşedintele CIO, Thomas Bach, despre dopajul instituţionalizat existent în Rusia între 2011 şi 2015, legat mai ales de JO 2014 de la Soci.

„Am ales-o pe Olympique Marseille fiindcă multă lume mi-a zis să nu vin, din cauza ambianţei fierbinţi, a oamenilor care uită repede. Mie îmi place acolo unde există rahat”. Fotbalistul Patrice Evra pentru ziarul La Provence, pe 6 septembrie, cu câteva săptămâni înainte ca fotbalistul să agreseze câţiva suporteri cu ocazia unui meci în deplasare cu Vitoria Guimaraes în Europa League.

„Ştiu că cei mai mulţi au trândăvit, iar alţii au petrecut şi chiar s-au antrenat beţi”. Soţia portarului Claudio Bravo a explicat pe Instagram, pe 11 octombrie, de ce naţionala de fotbal a statului Chile nu s-a calificat la Mondial.

„Dacă mi-am făcut griji pentru revenirea mea? Nu. Leii nu se refac ca oamenii”. Fotbalistul Zlatan Ibrahimovic, care a revenit pe gazon pe 18 noiembrie, la Manchester United, după ce nu mai jucase din aprilie din cauza unei rupturi de ligamente încrucişate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...