După condamnarea lui Gigi Becali în dosarul „Valiza”, Steaua riscă să rămână pentru un sezon în afara cupelor europene. Admiterea clubului în UEFA Champions League se va da în funcție de criteriile stabilite de regulamentele în vigoare, s-a limitat să transmită departamentul de comunicare al forului de la Nyon. Articolul la care se face referire nu lasă prea multe șanse roș-albaștrilor.
„Un club nu va putea participa în Champions League în cazul în care a fost implicat direct sau indirect în orice activitate care vizează aranjarea sau influențarea rezultatului unui meci la nivel național sau internațional, după intrarea în vigoare a articolului 50 (3) din Statutul UEFA”, scrie în regulament.
Soarta steliștilor depinde acum de motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dacă Gigi Becali a fost condamnat doar pentru premierea jucătorilor de la Gloria Bistrița, din 2006, steliștii pot fi primiți la masa bogaților din Europa.
Pe de altă parte, având în vedere că instanța supremă a dispus confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, folosită la tentativa de premiere a jucătorilor de la „U” Cluj există puține șanse ca decizia de condamnare să nu vizeze și această faptă.