Real Madrid – Manchester United, diseară, de la 21.45, în direct pe DigiSport 1

Data publicării:
0502real-53034

Adversar declarat al grupării de pe Old Trafford şi al managerului Sir Alex Ferguson, Mourinho crede că întreaga lume va urmări întâlnirea care va fi transmisă în direct la DigiSport 1, la ora 21.45. Mai mult, antrenorul Realului este convins că echipa care va merge mai departe va ajunge până în finala de pe Wembley.

„Nimeni nu poate şti ce se va întâmpla, iar lumea întreagă se va opri pentru a urmări acest meci. Nu pare deloc un simplu meci, pare mai degrabă o finală. Vom vedea cine va ajunge pe Wembley, dar mă îndoiesc că aşteptările pot fi mai mari”, a spus Mourinho.

Sir Alex Ferguson se teme de întâlnirea cu fostul său jucător, Cristiano Ronaldo. „Vom avea probleme. La ce altceva să te aştepţi când îl ai ca adversar pe Cristiano? Te aştepţi la probleme, dar trebuie să le rezolvăm cât mai bine posibil. Nu va fi uşor, dacă ţinem cont că marchează în fiecare săptămână ”, a declarat managerul lui Manchester United înaintea confruntării cu Real Madrid de diseară.

În partida tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1.

Manchester United şi Real Madrid s-au întâlnit de alte patru ori în fazele eliminatorii din cupele europene. În trei rânduri, echipa câştigătoare a luat apoi trofeul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...