Primul zbor spre victorie

Data publicării:
primul 20zbor 20spre 20victorie-45339

Primul concurs de sărituri cu schiurile de la Râşnov ce a contat în cadrul Fedraţiei Internaţionale de Schi, Cupa FIS şi s-a desfăşurat pe trambulina de K90 a adus şi prima victorie românească. La 15 ani, Iulian Pâtea a câştigat concursul din cea de a doua zi a competiţiei, cu două sărituri ce au măsurat 92,5 respectiv 95 de metri. Bucuria tânărului sportiv a fost dublată de faptul că ea a venit în primul concurs desfăşurat pe trambulina din oraşul natal.

Importanţa noului complex de sărituri de la Râşnov este evidenţiată de un alt component al lotului naţional de sărituri cu schiurile, Tork Edward, care se bucură că poate concura serios chiar la el în ţară. Sub coordonarea reprezentaţilor Fedraţiei Internaţionale de Schi, concursul a fost unul foarte reuşit şi un test pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European. În prima zi a competiţiei Ilian Pâtea a oucpat locul doi, în timp ce la fete, Dana Haralambie a ocupat de asemenea treapta a doua a podiumului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...