Timişorenii au început în forţă şi au reuşit 28 de puncte numai în primul sfert, faţă de doar 16 ale oaspeţilor. Diferenţa s-a dovedit suficientă pentru urşi, care au mai câştigat la limită doar sfertul trei, dar au evoluat constant în celelalte. Sibienii au reuşit să preia conducerea în ultimele două minute. Trei triţe i-au adus în avantaj, dar imprecizia de la aruncările libere a fost decisivă. Timba s-a impus cu 84-80.
Acest meci a demonstrat cât de mult am progresat ca echipă. Aveam nevoie de această victorie pentru încrederea noastră, pentru moralul echipei. Credem unii în alţii şi asta se vede în teren.
Este pentru prima oară în ediţia actuală de campionat când Timba leagă două victorii consecutive, după ce a câştigat şi etapa trecută, la Dinamo.
Ricky Huckaby a fost omul meciului, cu 23 de puncte, 8 recuperări şi 7 pase decisive, în timp ce Jordan Glynn a reuşit cel de-al optulea double double personal al sezonului, cu 15 puncte şi tot atâtea recuperări.