Preliminariile Cupei Mondiale. Andorra - România 0-4. Echipa națională păstrează șanse de calificare la baraj 

Data publicării:
Andorra Romania 6117048-AFP Mediafax Foto-PASCAL PAVANI 1

 

În celelalte meciuri din grupă, Turcia a învins cu 2-0, în deplasare, pe Estonia, iar Olanda a surclasat Ungaria cu 8-1.

În urma acestui rezultat, clasamentul grupei D arată astfel:

1.Olanda 9 8 1 0 32-5 25;

2.Turcia 9 5 1 3 16-7 16;

3.România 9 5 1 3 17-12 16;

4.Ungaria 9 4 2 3 19-20 14;

5.Estonia 9 2 1 6 6-18 7;

6.Andorra 9 0 0 9 0-28 0.

În ultima etapă, pe 15 octombrie vor avea loc meciurile: Ungaria - Andorra; România - Estonia; Turcia – Olanda. Toate meciurile vor începe la ora 21.00.

La turneul final se califică formaţiile clasate pe primul loc în fiecare dintre cele nouă grupe. Opt formaţii de pe locul 2 cu cele mai multe puncte obţinute în partidele cu ocupantelor locurilor 1, 3, 4, 5, vor juca un baraj tur-retur, în urma căruia vor fi stabilite alte patru naţionale ce vor merge în Brazilia.

_______________________________________________________________

Minutul 90+4. Arbitrul a fluierat finalul partidei. România a învins Andorra cu 4-0 și rămâne în cărțile calificării.

Minutul 85: GOL ROMÂNIA. Costin Lazăr ridică scorul la 4-0

Minutul 83: Grozav îi ia locul lui Bogdan Stancu

Minutul 78: Chiricheș vede galben pentru un fault asupra lui Rodriguez.

Minutul 69: Tănase intră pe teren și iese Maxim.

Minutul 63: GOL ROMÂNIA! Torje înscrie pentru 0 - 3, din penalty.

Minutul 60: Penalty pentru România. Rodrigues îl faultează pe Chiricheș și primește cartonașul galben. Vales se accidentează și este înlocuit de Sonejee.

Minutul 58: Prima schimbare efectuată de Victor Pițurcă: Marica îl înlocuiește pe Keșeru, autorul primului gol.

Minutul 53: GOL ROMÂNIA! Maxim a primit mingea dintr-un corner executat scurt și îi centrează lui Bogdan Stancu, care majorează scorul la 0 - 2, cu o lovitură de cap.

Minutul 47: Prima schimbare a meciului, la Andorra, Pujol este înlocuit de Peppe.

Minutul 46: A început repriza secundă.

Minutul 45+3: Pauză. Andorra - România, scor 0 - 1. În celelalte meciuri ale grupei, tot la pauză, Olanda conduce cu 4 - 0 pe Ungaria, iar Estonia este condusă acasă de Turcia.

Minutul 42: GOL ROMÂNIA! Goian a centrat de pe stânga, Stancu a preluat la colțul lung, a retrimis în fața porții și Keșeru a înscris cu capul de la doi metri.

Minutul 41: Centrare de pe stânga, Goian a trimis cu capul din centrul careului, însă Pol are un reflex salvator și respinge.

Minutul 36: Pujol vede al doilea cartonaș galben al partidei, în urma unul fault la Chiricheș.

Minutul 31: Torje centrează de pe dreapta și de la 4 metri, în fața porții goale, Bogdan Stancu trimite cu capul mult peste transversală.

Minutul 30: Maxim execută o lovitură liberă, însă balonul este reținut de Pol.

Minutul 19: Căpitanul Ayala primește cartonașul galben pentru un fault asupra lui Torje. Acesta a trimis balonul, din lovitură liberă, în brațele portarului.

Minutul 16: O primă acțiune periculoasă a tricolorilor. Stancu a centrat de pe flancul drept, însă mingea a fost respinsă în corner de Vales.

Minutul 12: Latovlevici a scăpat singur cu portarul advers, însă arbitrul a fluierat fault în atac.

Minutul 8: Start slab de meci pentru România. Tricolorii au avut o singură fază ofensivă.

Minutul 1: A început partida Andorra - România.


Echipele de start:

Andorra: Pol - Martinez, E. Garcia, M. Viera, M. Garcia - Ayala, Vales - Ad. Rodrigues, Pujol, S. Moreno - G. Riera.

Rezerve: Perianez, Sonejee, Clemente, Peppe, V. Moreira, Lorenzo, Rubio.

Antrenor:Koldo Alvarez

România: Lobonţ - Măţel, Goian, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Lazăr - Torje, Stancu, Maxim - Keşeru.

Rezerve: Tătăruşanu, Bălgrădean, Luchin, Grozav, Marica, Tănase, Hoban, Găman, Gardoş, Grigore, Bucur.

Antrenor: Victor Pițurcă


Tricolorii au nevoie de o victorie la șapte goluri în fața andorrezilor, pentru a nu mai sta la mâna rezultatelor Turciei. România și Turcia se află la egalitate de puncte, în acest moment, în condițiile în care departajarea se face la golaveraj. Andorra e ultima clasată, nu a obținut niciun punct din această campanie și are un bilanț care le dă curaj tricolorilor: niciun gol marcat și 24 încasate.

Echipa lui Victor Pițurcă se va simţi ca acasă pe micuţul stadion din Andorra la Vella, de doar 1200 de locuri, unde va fi încurajată de peste 600 de români veniţi din Spania.

În turul de pe Arena Națională, disputat în septembrie 2012, România a câștigat cu 4-0.

Ultimele două etape ale grupei:

Vineri

Andorra - România, ora 21.30

Estonia - Turcia, ora 21.30

Olanda - Ungaria, ora 21.30

Marţi

Ungaria - Andorra, ora 21.00

România - Estonia, ora 21.00

Turcia - Olanda, ora 21.00

Clasamentul Grupei D:

1. Olanda 8 7 1 0 24-4 22 puncte

2. Ungaria 8 4 2 2 18-12 14

3. Turcia 8 4 1 3 14-7 13

4. România 8 4 1 3 13-12 13

5. Estonia 8 2 1 5 6-16 7

6. Andorra 8 0 0 8 0-24 0

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri