Mirel Rădoi a demisionat după ce Steaua a pierdut meciul cu Astra Giurgiu 0-1

Data publicării:
radoi-1

Mirel Rădoi, antrenorul Stelei / FOTO: digisport.ro 

ACTUALIZARE 23.32. Îmi asum toată răspunderea pentru tot ce s-a întâmplat până acum la Steaua și e momentul să ne despărțim. Bună, rea, așa cum e, este filosofia pe care noi o avem, ne-o asumăm. Am avut rugămintea față de staff să rămână în continuare, e prea scurtă perioada până la următoarea partidă, să nu creăm o și mai mare debandadă.

Am hotărât să vin și la această partidă tocmai pentru a nu crea probleme, dar decizia, indiferent de ce se întâmpla în această seară, renunțam.

Deocamdată suntem cu șanse pentru cele trei obiective pentru care am venit” a spus Mirel Rădoi. 

ACTUALIZARE 23.20. Mirel Rădoi a anunțat duminică seara, după eșecul cu Astra, că pleacă de la Steaua. Antrenorul a dezvăluit că luase această decizie înainte de meciul contra liderului, informează digisport.ro.


Astra a dat lovitura la ultima fază a meciului (90+5), când fundașul Valerică Găman a marcat cu o lovitură de cap de la circa 12 metri, în urma unui corner executat de Fernando Boldrin.

În prima repriză, Steaua a dominat teritorial și a ratat o mare ocazie de gol, prin Adrian Popa (28), scăpat singur cu portarul Lung jr. Oaspeții au cerut penalty la un duel între Fernando Varela și Boldrin (18), dar arbitrul nu a acordat lovitura de pedeapsă.

Steaua a suferit o lovitură în prima repriză, după ce internaționalul Alex Chipciu s-a autoaccidentat și a fost înlocuit în minutul 29.

După pauză, oaspeții au avut prima oportunitate, la un șut-centrate al lui De Amorim (54), respins de portarul Niță. Steaua a replicat cu o fază aproape identică (54), cu Breeveld în prim plan.

Giurgiuvenii și-au mai creat două ocazii de gol, prin Boldrin (75) și Budescu (76), dar de fiecare dată Niță s-a opus, jucătorii Astrei cerând din nou penalty la acțiunea lui Budescu.

Steaua putea înscrie golul victoriei în minutul 88, dar Lung jr a respins salvator șutul lui Stanciu din marginea careului.

Steaua are o singură victorie în ultimele șase etape, două egaluri și trei eșecuri, pierzând trei din ultimele patru meciuri.

Astra e neînvinsă de patru partide, dintre care a câștigat trei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...