Mihai Stoica a primit o suspendare de patru luni şi o amendă de 16.000 de lei. Comisia a penalizat şi cele două cluburi. Dinamo va trebui să plătească 50.000 de lei, iar Steaua a primit o amendă de 10.000 de lei.
Mihai Stoica a fost sancţionat şi în sezonul trecut după derby-ul cu Rapid. Atunci, managerul Stelei a primit o suspendare de cinci luni, care i-au fost reduse în cele din urmă la una singură de Comisia de Recurs.
La finalul partidei dintre Dinamo și Steaua, Mihai Stoica a avut o altercație cu membrii conducerii dinamoviste chiar la vestiare. El i-a provocat pe oficialii roș-albilor, cărora le-a arătat şase degete reprezentând numărul victoriilor consecutive ale formaţiei Steaua în faţa grupării rivale. În urma acestui gest, oficialii şi jucătorii dinamovişti au reacţionat preferând injurii şi încercând să ajungă la Mihai Stoica. După câteva minute, stewarzii prezenţi au reuşit să stingă incidentul.
Totodată, înainte de startul partidei, camerele televiziunilor l-au surprins pe Meme în timp ce a dat cu șutul într-un steag al roș-albilor.
Tot astăzi, Jandarmeria a amendat clubul Dinamo cu 100.000 de lei, în urma incidentelor de la derby-ul de duminică, câștigat de Steaua cu 2-1 pe Arena Națională.