Mexic '70. Fotbalul românesc a renăscut în „groapa cu lei” de la Guadalajara

Data publicării:
mexicfotbal

După ce a participat la primele trei ediții ale Cupei Mondiale, fotbalul românesc s-a afundat în mediocritatea din spatele Cortinei de fier.

Singura rază de speranța a fost acel sfert de finală de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 1964. Iar preliminariile pentru mondialul mexican din 1970 au început cu stângul - 0 la 3 cu Portugalia, la Lisabona. Sub conducerea lui Angelo Niculescu, tricolorii și-au revenit și au ajuns sa joace o adevarată finala a grupei, culmea, cu Grecia, la București.

A fost un meci pe care l-au așteptat toți micorbiștii. Unii suporteri care au dormit chiar în canalizarea de pe fostul stadion „23 august” pentru a prinde un loc în tribune.

Emerich Dembrovschi a marcat golul tricolorilor din remiza care a trimis România în Mexic.

La turneul final, tricolorii au avut parte de o tragere la sorţi nemiloasă.

Grupa în care am fost noi, grupa cu lei, de la Guadalajara...au fost Anglia, Brazilia, Cehoslovacia, Anglia fiind campioana en-titre, Brazilia urma să devină campioană mondială. Cehoslovacia era vicecampioana Europei”, își amintește fostul internațional Emerich Dembrovszki.

Pe Estadio Jalisco din Guadalajara, omul care adusese Angliei titlul mondial, Geoff Hurst, a marcat unicul gol în jocul cu tricolorii.

A urmat întâlnirea cu vicecampioana europeană, Cehoslovacia. Ladislav Petraş a deschis repede sacorul pentru cehi, dar Sandu Neagu a rewstabilit egalitatea la începutul reprizei secunde.

Penalty-ul transformat de „Mopsul” Florea Dumitrache a adus victoria tricolorilor şi, totodată, revanşa pentru eliminarea din Italia 1934.

Meciul cu Brazilia a fost unul de poveste. Tricolorii sperau chiar la calificarea în sferturi, dar Pele şi Jairzinho au făcut 2 la 0 în doar jumătate de repriză. Dumitrache a readus speranţa pentru tricolori, însă Pele şi-a trecut în cont dubla, în repriza secundă. S-a încheiat 3 la 2 pentru viitoarea campioană mondială, pentru că a înscris şi Dembrovszki.

Chiar dacă a fost umbrit de lăsarea pe bancă a marelui Gicu Dobrin, mondialul din 1970 a însemnat ieşirea la lumină a fotbalului românesc. Iar cei care au jucat în „groapa cu lei” de la Guadalajara speră ca şi actuala generaţie să poată vedea Brazilia la lucru, însă la ea acasă.

Mondialul mexican nu avea să fie, însă, începutul unei epoci de succes. 20 de ani a aşteptat fotbalul românesc o nouă calificare la Cupa Mondială, care a fost adusă apoi de Generaţia de Aur.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...