Acestea făceau parte dintr-o listă de 445 de bunuri aparţinând fostului campion şi scoase la licitaţie la Los Angeles. Centura WBC la categoria semigrea câştigată de Holyfield în 1988 a fost vândută pentru 28.125 de dolari. După ce a luat această centură la 9 aprilie 1988 în faţa portoricanului Carlos De Leon la Las Vegas, Holyfield a devenit primul pugilist care a reuşit să obţină toate cele trei titluri majore la semigrea.
El a trecut apoi la categoria grea, unde a unificat titlurile în 1990, după ce l-a învins prin KO pe Buster Douglas.
Halatul din satin purtat în 1996 la primul său meci cu Tyson, victorie ce i-a permis să se alăture Muhammad Ali în rândul celor cu trei titluri de campion la categoria grea, a fost vândut cu 10.880 de dolari.
Fostul campion, poreclit „The Real Deal”, care are 44 de victorii, din care 29 prin KO, în 57 de meciuri, se confruntă cu grave dificultăţi financiare.