Foto: Gulliver/GettyImages
Begu (25 ani, 34 WTA) s-a impus la capătul unui meci maraton, de două oră şi 46 de minute, românca reuşind 9 aşi, faţă de 6 ai franţuzoaicei. Begu a comis 6 duble greşeli, iar Garcia (22 ani, 44 WTA) a făcut 4.
Anterior, Begu şi Garcia s-au înfruntat de două ori, la acelaşi turneu, în acelaşi an, împărţindu-şi victoriile. În 2014, românca a învins în ultimul tur al calificărilor la New Haven, cu 6-4, 5-7, 7-6 (5), iar Garcia şi-a luat revanşa în primul tur al tabloului principal, cu 7-6 (4), 7-6 (4).
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 4.585 dolari şi 30 puncte WTA, iar în turul al doilea o va întâlni pe învingătoarea dintre americanca Bethanie Mattek-Sands (31 ani, 89 WTA) şi brazilianca Teliana Pereira (27 ani, 49 WTA).
Pe de altă parte, Patricia Maria Ţig, jucătoare ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser şi locul 131 WTA, a ratat, luni, calificarea în turul doi al turneului. Ţig a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, după două ore şi 44 de minute, de Laura Siegemund (Germania), poziţia 75 în ierarhia mondială.
Turneul de Charleston este transmis în direct de Digi Sport.