BCM Danzio a pierdut confruntarea cu CSM Satu Mare, după ce a marcat primul punct din sfertul patru abia cu două minute înainte de ultima sirenă. În tot acest timp, antrenorul gazdelor, Dan Ionescu, nu a cerut niciun time-out.
Până în sfertul patru, timişorencele au jucat de la egal la egal cu vicecampioanele României. Au câştigat sferturile unu şi trei şi mai aveau doar două puncte de recuperat. Numai că ultimele zece minute au însemnat o secetă de puncte pentru panterele roz. Miruna Crâsnic a reuşit primele puncte din acţiune abia în minutul nouă. Până atunci, Danzio rămăsese şi fără Stoiedin şi Vucksic, carea au fost eliminate pentru cinci greşeli personale.
Danzio rămâne pe locul opt în clasament şi mai poate urca o poziţie până la final, dacă învinge Olimpia Braşov peste două etape.