Încă un eșec dureros: Echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice. Reacția Nadiei Comăneci

Data publicării:
nadia comăneci
Foto: Nadia Comăneci / Sursa foto: GettyImages

Pentru a doua ediție consecutivă, echipa feminină de gimnastică ratează calificarea la Jocurile Olimpice de vară. România a avut o evoluție mult prea modestă în calificările la Campionatul Mondial de la Stuttgart, potrivit Mediafax.

După 5 diviziuni din 12 programate pe parcursul celor două zile, echipa condusă de Nicolae Forminte ocupă locul 8, cu 151.895 puncte, fiind devansată inclusiv de Coreea de Nord. La toate aparatele, gimnastele au fost departe de pretențiile unei finale. Echipa și-a început concursul la paralele. Carmen Ghiciuc a început cu 11.466, au urmat-o Maria Holbură – 12.233, Denisa Golgotă – 12.200 și Ioana Crișan – 12.666. Nu a contat în clasament prima notă, astfel că totalul a fost 37.099. Cu mai puțin de șase puncte față de Franța la paralele, care a evoluat în aceeași subdiviziune.

Nu mai este niciun secret, de ani buni România face concursuri slabe și foarte slabe la paralele. Dar întrecerile au continuat în aceeași notă și la aparatele mai bune ale echipei de-a lungul timpului, la bârnă și sol. Maria Holbură a avut cea mai mare notă la bârnă – 12.733, cu care nu a intrat în Top 10 la sfârșitul zilei. Aceeași sportivă a avut cea mai mare notă și la sol – 12.366, cu care nu s-a regăsit însă nici măcar în Top 25.

Cea mai mare notă a delegației tricolore a venit la sărituri, unde Denisa Golgotă a avut 14.033. Cu acest rezultat a urcat pe locul 7 în clasamentul momentului. Nu va prinde însă finala dacă ne uităm la ce nume vor intra în continuare în calificări. Medaliată cu argint la sol la Europenele de la Glasgow în 2018, Denisa a făcut în rest un concurs foarte slab. La sol a primit 11.000, iar la bârnă a avut o evoluție de 11.833.

Nadia Comăneci: Nu cred că e o mare surpriză că România nu s-a calificat

„Nu cred că e o mare surpriză că România nu s-a calificat. Nu e prima dată când nu se califică. Surpriza e faptul că au ratat foarte mult. Şi nu ştiu exact de ce se întâmplă acest lucru. E greu să spun pentru că nu sunt acolo, în sală. Dacă aş fi o săptămână, două sau trei mi-aş da seama unde trebuie schimbat. Dar ceva trebuie schimbat. Este un semnal de alarmă pentru România”, a spus fosta gimnastă care a participat, sâmbătă, la evenimentul organizat de fundaţia sa în Parcul Sebastian din Capitală intitulat „Nadia Sports Experience - Paşaport pentru Sport”, informează Agerpres.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...