Prin modificarea Codului Fiscal, FRF mai doreşte reducerea TVA de la 24 la sută la 9 la sută pentru accesul la evenimentele sportive.
„Proiectul de modificare a Codului Fiscal cuprinde măsuri de relaxare fiscală pentru sport şi noi prevederi referitoare la sponsorizare:
-sponsorizarea să fie deductibilă până într-un procent unic de 24 la sută din impozitul pe profit datorat;
-neimpozitarea primelor şi indemnizaţiilor sportive acordate de către cluburile sportive pentru calificarea la competiţiile oficiale europene şi mondiale;
-reducerea cotei de TVA până la un procent de 9 la sută pentru accesul la evenimente sportive şi utilizarea bazelor sportive;
-scutirea de TVA pentru transferul unui jucător;
-datoriile cluburilor constând în TVA neachitat să poată fi transformate în fonduri de investiţii pentru infrastructură sportivă;
-reducerea cotelor contribuţiilor sociale cu un procent de 50 la sută pentru veniturile din sport”, se arată în planul realizat de FRF.
Potrivit FRF, în curs de finalizare şi mediere se mai află modificările pentru Legea Sportului, în urma discuţiilor cu privire la modificarea Legii Sportului ce au avut loc în perioada august - octombrie 2014 în cadrul grupului de lucru organizat la MTS şi COSR.
Totodată, FRF susţine că infracţiunile de corupţie din sport urmează să fie incriminate distinct prin modificarea Legii 78/2000 sau a Codului Penal.
Potrivit Mediafax, documentul elaborat de FRF ar urma să fie prezentat membrilor afiliaţi în următoarea şedinţă a Adunării Generale a FRF, din 30 martie.
Planul realizat de FRF este structurat în jurul a cinci obiective strategice pentru perioada amintită: calificarea echipei naţionale la toate cele trei turnee finale CE 2016, CM 2018, CE 2020, creşterea substanţială a numărului de practicanţi şi de persoane implicate în fenomenul fotbalistic, dezvoltarea fotbalului feminin şi a futsalului (creşterea performanţei echipelor naţionale), construirea unei culturi organizaţionale care să devină suport pentru performanţa sportivă şi creşterea atractivităţii şi a vizibilităţii jocului de fotbal.