Cu Ştefan Kovacs pe bancă, Ajax trecea de Inter, cu scorul de 2- 0, în finala din 1972, de la Rotterdam. Johan Cruyff marca atunci ambele goluri ale olandezilor. Doar un an mai târziu, echipa de aur condusă de Kovacs avea să treacă de Juventus în ultimul act al celei mai importante competiţii europene, cu 1-0.
Şi fotbaliştii români au făcut istorie la Ajax. Cristi Chivu este unul dintre cei mai iubiţi jucători care a îmbrăcat tricoul „lăncierilor”. Chivu le-a luat faţa unor supervedete precum Ibrahimovici, Van der Vaart sau Sneijder şi l-a convins pe Ronald Koeman să-i încredinţeze banderola de căpitan. În cei patru ani petrecuţi la Ajax, Chivu, a cucerit un titlu, o cupă şi o supercupă.
Nicolae Mitea a fost văzut de olandezi drept una dintre marile speranţe ale clubului. A ajuns la Ajax de la Dinamo, pe când avea doar 18 ani şi, în primul său sezon, a marcat de șapte ori în 23 de meciuri. Mitea a fost desemnat drept revelaţia anului în Olanda. Ascensiunea lui s-a oprit brusc, din cauza accidentărilor.
Între 2006 şi 2010, George Ogăraru a făcut şi el parte din echipa lui Ajax. Fostul stelist şi-a trecut în palmares o cupă şi două supercupe.
Bogdan Lobonţ a apărat cu succes poarta lui Ajax şi a fost campion al Olandei. În 2006, Lobonţ s-a transferat în Serie A, la Fiorentina.
Meciul Ajax – Steaua, care va începe la ora 20.00 şi va fi transmis deDigiSport 1, va fi arbitrat de o brigadă din Bulgaria, avându-l pe Stanislav Todorov la centru.