FC Universitatea a rămas fără imn. Familia Păunescu l-a cedat gratis echipei Primăriei

Data publicării:
162075 162075 comunicat oficial 1

Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a cedat gratis imnul „Cântec pentru Oltenia“ echipei Primăriei.

„Astăzi, 5.11.2013, eu, Andrei Alexandru Păunescu, fiu al poetului Adrian Păunescu, împreună cu membri ai familiei Păunescu, anunţ public cedarea cu titlu gratuit a imnului Cântec pentru Oltenia echipei Clubul Sportiv Universitatea Craiova.

Consider că este clubul care poate să reînvie legenda şi spiritul Craiovei Maxima, echipa căreia imnul i-a fost adresat de la bun început.Club Sportiv U Craiova SA are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio altă formaţie neavând dreptul să-l folosească. Este cântecul pe care tatăl meu mi l-a încredinţat spre a-l cânta pe scena Cenaclului Flacăra şi pe care îl cânt şi în prezent în toată ţara şi nu numai.

Mă alătur unor nume ca Silviu Lung, Gheorghiţă Geolgău, Corneliu Stroe, Nae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Gheorghe Craioveanu, Pavel Badea, Ovidiu Stângă etc, în sprijinul dezinteresat şi sincer pentru echipa unui oraş de poveste.

În încheiere, aş vrea să îndemn milioanele de suporteri olteni să se unească în susţinerea unor valori care ne-au caracterizat mereu: decenţă, pasiune, ambiţie, etică, profesionalism şi dorinţa de a fi cei mai buni. Doar aşa Universitatea Craiova poate să renască!” este comunicatul postat pe site-ul oficial la Clublui Sportiv Universitatea Craiova.

Ascultați imnul „Cântec pentru Oltenia”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal