Emil Boc a jucat baschet pe o stradă din Cluj

Data actualizării: Data publicării:
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a jucat, miercuri, baschet cu preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, pe o stradă din oraş. Cei doi au inaugurat logo-ului Eurobasket 2017, dedicat Campionatului European de anul viitor.

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Logo-ul, lung de 16 metri şi înalt de doi metri, este amplasat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a schimbat mai multe pase cu preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, şi cu fostul baschetbalist Petre Brădişteanu şi a aruncat de câteva ori la coş, după ce a renunţat la cravată.

Meciurile de baschet de la Cluj vor avea loc la Sala Polivalentă.

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

„În şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca de joi vom aloca 15 milioane de lei pentru dotarea Sălii Polivalente, conform standardelor FIBA, astfel încât vom extinde capacitatea de la 7.000 de locuri la 9.300 de locuri. Baschetul ne oferă şansa de a ne consacra şi la nivel european”, a declarat Emil Boc, potrivit News.ro.

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a spus, la rândul său, că pentru această competiţie obiectivul României este să treacă de faza grupelor.

„Vom avea cinci echipe străine puternice la Cluj-Napoca anul viitor, alături de cea a României. Suntem într-un proces de identificare a unor sportivi talentaţi pentru a fi naturalizaţi la echipa de băieţi, dar şi la fete. România nu putea participa la selecţia pentru găzduirea unei grupe a Eurobasket, dacă nu avea o sală de capacitatea celei din Cluj-Napoca, iar aceasta este cea mai nouă şi mai modernă dintre cele unde se vor organiza meciuri. Dotările Sălii Polivelente sunt de ultimă generaţie, care întrunesc cerinţele FIBA”, a spus Păun.

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro
© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Logo-ul Eurobasket 2017, colorat în mov şi turcoaz, a fost amplasat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, sub forma unui hashtag (#Eurobasket2017).

Construcţia va rămâne timp de un an în acea zonă, iar ceremonii similare au avut loc, tot miercuri, în celelalte trei oraşe care vor găzdui grupe ale Eurobasket 2017, adică Helsinki, Tel Aviv şi Istanbul.

Cele patru logo-uri au fost amplasate în această zi pentru a marca exact un an cât mai rămâne până la debutul Eurobasket 2017.

Campionatul European de Baschet Masculin va avea loc în perioada 31 august-17 septembrie 2017. La competiţie vor participa 24 de echipe naţionale care vor juca în patru oraşe ale Europei: Helsinki, Istanbul, Tel Aviv şi Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”