Dumitru Dragomir, despre impactul condamnărilor în Dosarul Transferurilor: „Credeţi că mai vine vreun patron în fotbal acum?”

Data publicării:
dumitru dragomir-1

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, crede că sentinţele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor nu vor avea un impact pozitiv asupra fotbalului românesc. El susţine că, mai ales după condamnarea lui George Copos, oamenii cu bani se vor feri să mai investească în fotbalul românesc.

Foto: Mediafax

Drept urmare, vor scădea şi performanţele echipelor din Liga I.

Dumneavoastră credeţi că mai vine vreun patron în fotbal acum? În viitorii 30 de ani, dacă vom avea o echipă cu performanţe europene, să-mi spuneţi că sunt cel mai nebun, tâmpit, cretin, ce vreţi voi”, a spus Dumitru Dragomir.

Marţi, opt dintre cei mai puternici și mai influenți oameni din fotbalul autohton - Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu - au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. După 66 de termene, presărate cu achitări la prima instanță, condamnări grele la Apel și o retrimitere spre rejudecare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei opt au fost găsiţi vinovaţi pentru înșelăciune, evaziune fiscală și alte infracțiuni de natură financiară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
SUA ridică interdicția: Ucraina poate lovi Rusia cu rachete cu rază lungă, în ciuda avertismentelor lui Putin
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
mașină de poliție noaptea
Tânărul care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani la o petrecere din Suceava a fost arestat preventiv...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului