Din|interior. Oină vs. baseball – oul sau găina?
Nicolae Păsărică, fost jucator de oină: „Baseballul... (...) după cum spun specialiştii, se pare că s-ar trage din oină.
Dinu Stoianof: „Nu! N-are nicio legatură! Singura asemănare este că se joacă cu un baston şi cu o minge!”
Baseballul a fost adoptat de români imediat după 1989. A fost unul dintre „importurile” tranziţiei, încurajate de peste hotare. Promisiunea că vor călători în străinătate şi că vor fi susţinuţi financiar a convins o parte dintre profesorii de sport, specializaţi în oină, să treacă la sportul naţional al americanilor.
Dinu Stoianof, antrenor și arbitru de baseball, povestește: „În 1991 s-a înfiinţat Federaţia Română de Baseball, nu de oină şi nici în combinaţie cu oina. Care cuprindea, e adevarat, primul colectiv de antrenori, o parte dintre ei, proveneau din oină, din profesorii care au pregatit echipele de oină. Cei care am fost mai tineri în acea perioadă ne-am inclus şi noi în acest program, ne-am făcut şi echipe. În afară de echipele de copii, a trebuit să ne facem şi echipe mari, de seniori. Era un sport imperialist, toţi ne-au zis că noi cu americanii ne-am dat... Noi cred că am intrat primii în NATO şi în Uniune, în Vest, cu baseballul. Și am plecat cu nişte rezultate foarte bune, nişte satisfacţii. Deci de 25 de ani lucrez în acest domeniu...”
Baza de dezvoltare a baseballului au fost şcolile. Anii de început nu s-au lăsat fără rezultate. În anul 1995, echipa de copii de 11-12 ani României a fost vicecampioană europeană. Astăzi, însă, baseballul supravieţuieşte datorită susţinerii unor entuziaşti.
„Ne descurcăm cu ce avem. Nu mai sunt vremurile de atunci. Atunci aveam motivaţia de a pleca afară, de a pleca în străinătate. Copiii veneau cu mare drag, era o mare chestie, de a pleca afară - numai prin Bulgaria, şi tot era... nu mai zic de Italia, Anglia şi pe unde mai plecam noi, ne-am plimbat toată Europa”, își amintește Stoianof.
„Au rămas cluburile sportive şcolare, care au finanţare de la Ministerul Educaţiei. Seniorii deja sunt pe privat. Pe cluburi private. Prin finanţări (...) Dar în rest, ceea ce primesc, e cum se descurcă fiecare. Vin cu bani de acasă”, spune antrenorul.
Microbul baseballului te plimbă prin lume
În fiecare an, şase echipe se luptă pentru titlul de „Campioană Naţională la Baseball”. Anul acesta, campionatul a debutat, în ciuda vremii potrivnice, cu un meci între echipa Atletico Alexandria - campioana României - şi o echipă debutantă, Palestra Bucureşti. Lipsurile financiare s-au simţit la tot pasul. La fiecare competiţie, jucătorii sunt nevoiţi să se gospodărească cum pot: trasează singuri tuşele, aleg arbitrii dintre foşti sportivi... Lipsa banilor este compensată însă de atmosfera de pe teren. Pare mai degrabă o întâlnire între amici, și nu o competiţie încrâncenată.
Dinu Stoianof: „Sunt studenţi, sunt oameni de afaceri, sunt profesori, sunt ingineri, sunt avocați, lucrează... Baseballul, la prima vedere nu pare așa de atractiv, dar dacă apuci să-l practici câțiva ani de zile și-ți intră microbul acesta, nu te mai vindeci!”
Andrei Mirescu este preşedintele Federaţiei Române de Baseball şi, în acelaşi timp, căpitanul campioanei României, Atletico Alexandria. Joacă baseball de când era elev de gimnaziu. „În anul 1991, la şcoală a apărut domnul Dinu Stoianof. Şi "să aruncăm mingea de oină". Și am dat proba mai mulţi elevi la vremea aia şi ne-a selectat. A zis "Tu, tu, tu". (...)”, rememorează Andrei Mirescu.
Întrebat ce ştia despre baseball, răspunde fără ezitare: „Nimic! Nu ştiam nimic. Știam ce auzisem atunci imediat dupa Revoluţie, fiind copii. Ştiam ceva că se joacă cu un baston, că se loveşte, dar nu ştiam nimic, nicio regulă, nimic. Niciun jucator, nicio echipă, nimic! Și încet-încet au venit nişte cubanezi, nişte americani pe la începuturile Federaţiei, în 91. (...) Deci sunt legitimat din 92 toamna! Ca să zic aşa! Aveam atunci 10 ani”.
Pe toţi jucătorii „vechi” i-a prins microbul baseballului încă din şcoala generală. Dan, Lucian şi Gabriel încă se mai adună pentru meciuri, chiar dacă, de multe ori, trebuie să întreţină sportul preferat doar cu bani de acasă. De unde atâta pasiune?
Dan Panaitescu, jucător de baseball, stă de vorbă cu cei câțiva colegi: „Îmi place baseballul pentru ca îl fac de 22 de ani.
-Maaama! Batrân!
-A îmbatrânit la baseball.
-El e batrânul nostru.
-Au fost foarte multe deplasari, prin ţara, plimbări. Lucruri pe care probabil fără baseball nu puteam să le facem.
Gabriel Constantinescu: E diferit, e diferit faţă de alte sporturi. Nu e chiar cunoscut, din păcate, la noi. Asta-i problema, că nu e promovat, din păcate, destul de mult. Cine-l cunoaşte se îndrăgosteşte imediat de sportul asta. E un sport frumos, de echipă. Poate asta ne-a şi făcut să ramânem atâta timp. El are 22, e cel mai batrân. El are 16, 18. De baseball!
Cum ne văd americanii
Chiar dacă meciurile de baseball se ţin cu tribunele aproape goale, eforturile românilor nu trec însă întotdeauna neobservate de cunoscători. Blake Fountain şi Anthony Tracy sunt doi americani care locuiesc la Bucureşti şi care au urmărit cum se joacă baseballul pe plaiuri mioritice. Au rămas impresionaţi de pasiunea românilor pentru sportul lor naţional:
„- Cred că e cool ca a prins la români. Tipii aştia se vede că se descurcă. Stăpânesc destul de bine tehnica aruncării. Cred că se poate dezvolta.
- Sunt de acord. Au echipament, au desenat „bazele”, sunt surprins. Şi e grozav cum s-au descurcat cu jocul pe un teren de rugby! E tot baseball, chiar şi aşa!”
Întrebați ce cred despre faptul ca sportul naţional american a prins aici, la români, explicația e simplă:
„Românilor le place tot ce înseamnă America. Aşa că nu văd de ce să nu le placă baseballul”.
Are cuvântul oina
Nicolae Pasărică, cel mai cunoscut jucător de oină: „Deci... primele falange ale degetelor sunt, s-ar spune, fracturate şi s-au resudat, din cauza la minge...”
În anul 1990, când a venit la pachet cu capitalismul, nu toţi jucătorii de oină au îmbrăţişat baseballul. Oina, sportul naţional românesc, este şi astazi la loc de cinste pentru Nicolae Păsărică, un jucător cunoscut în breaslă cu porecla de „Dobrin al oinei”. La meciul de retragere, din anul 2002, a fost omagiat de întreaga Federaţie Română de Oină.
„Specialiştii în oină au considerat că valoarea mea este apropiată de cea a celui care a fost Dobrin. Nu e plăcut să spui tu ce valoare ai, plăcut este să auzi de la alte persoane că: Da, dom’le! Într-adevăr este un jucător foarte bun, are nişte calităţi deosebite şi merită ca şi pe o scenă să fie aplaudat”, spune Nicolae Păsărică.
Astăzi Nicolae Păsărică mai joacă oină doar ocazional.
În perioada comunistă, oina era folosită de activiştii de partid ca simbol naţionalist. Majoritatea jucătorilor proveneau din mediul rural. Ca şi Nicolae Păsărică. Dincolo de propagandă, pentru mulţi era o şansă să reuşească în viaţă.
„Sportul, oina, merge către Mioriţa! Către doina noastra populară. Oina, înainte de 89, după cum am văzut-o eu, a însemnat foarte mult. Nu-mi aduc aminte anul, dar, oricum, a fost un spectacol sportiv pe fostul stadion "23 august", la care am participat. (...) Spectacolul sportiv l-a deschis oina. Deci, în faţa Tovărăşului şi Tovarăşei a apărut oina, sportul naţional, deschizând spectacolul sportiv de pe 23 august…", rememorează Nicolae Păsărică.
De ce conta pentru statul comunist să existe oina?
„În primul rând, e sportul nostru naţional, al românilor şi mai ales în mediul rural se juca foarte mult. Şi dădea bine la public. Mai ales de sărbători, oamenii mergeau la pădure, mai o iarbă verde şi acolo se desfăşurau competiţii, poate locale, poate judeţene. Poate o fază între câteva judeţe, cum era cu "Dialogul la distanţă" şi astea populare”, explică Nicolae Păsărică.
După anul 1990, Nicolae Păsărică a încercat să intre în lumea baseballului, ruptă din cea a oinei. Spune, însă, că nu l-a încântat deloc ideea.
„Sincer să fiu, nu, nu a avut cum să mă lămurească că este mai spectaculos decât oina. De ce s-au apucat să joace, dupa 90, baseball, din oamenii care făceau oină? Cred că mai mult pentru plecatul afară. Pentru ca sportul nostru naţional nu avea cu cine să joace afară”, explică Nicolae Păsărică.
„În 90-91, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Baseball, Robert Smith, din SUA, a venit în România şi a vrut să vadă cum se joacă oina. La sfârşitul meciului, ne-am adunat acolo în faţă, ne-a felicitat pentru demonstraţia făcută. La care i-am înmânat o minge de oină şi un baston tricolor şi a spus că "Dumneavoastră, în SUA, aţi valora 2 milioane de dolari, dacă aţi fi acolo". La care oricum am rămas surprins, vizavi de apreciere”, povestește Nicolae Păsărică.
Întrebat de ce nu a plecat în SUA, pentru 2 milioane de dolari, răspunsul vine fără ezitare: „Eram în activitate în primul rând şi nu ştiu, nu puteam să cred lucrul acesta. Dar oricum, e bine aşa, am rămas acasă cu oina mea şi cât se poate mai particip la competiţii, dar nu ca jucător, ci ca invitat”.
În ultimii ani, oina a început să iasă din nou la lumină. Federaţia Română de Oină este finanţată din banii Ministerului Tineretului şi Sportului şi ai autorităţilor locale. În prezent, există aproape 50 de echipe de oină în toată ţara, se organizează din nou competiţii vizibile - cum este "Cupa Regelui la Oină".
De ce a fost oina uitată timp de 20 de ani?
Nicolae Dobre: „În ceea ce priveşte, să spunem, situaţia actuală raportată la situaţia care era la începuturi putem spune că suntem la un nou început. A fost o perioadă de început concretizată cu o perioadă de glorie a oinei, a urmat un regres, iar în ultima perioadă de timp cred ca am reuşit să aducem oina pe un culoar ascendent. Acum sa fim corecţi: raportările care au fost înainte de 89 nu erau tocmai corecte, dar totuşi ca şi număr de practicanţi, numărul este mult mai mic acum, faţă de cum era înainte de 1989. Atunci erau diferite activităţi care se desfăşurau cu sprijinul unor înterprinderi(...), erau celebrele competiţii organizate în mediul rural. Decăderea(...) s-a datorat în principal (...) acordării unei atenţii mai puţine în mediul şcolar. Ulterior a început acest trend care este de refacere de recâştigare a terenului pierdut de către oina. A început să fie alimentat, dacă vreţi, între ghilimele, şi de resursele atât de necesare, resursele financiare”.
Campioana României la oină este echipa Frontiera Tomis, din Constanţa, formată, după o tradiţie de peste 40 de ani, din poliţişti de frontieră. Printre aceştia, sunt şi jucători care au încercat să joace şi baseball.
Mihai Georgescu, jucător de oină: „E frumos şi baseballul, e frumoasă şi oina. Dar am rămas pe oină pentru că mi-a placut. Baseballul, în câţiva ani, se desfiinţează! Pentru că lumea nu este interesată. Oina a înflorit. Acum nu mai are cine să vină din spate. Sunt jucători foarte puţini de oină şi juniori nu prea sunt”.
Lucian Tudose, jucător de oină: „ Ştiu şi baseball, ştiu şi oină(...) Într-un fel pot să zic că mai spectaculoasă e oina. (...) le-am facut o demonstraţie la americani au venit şi-au spus, primul lucru care ne-au întrebat, felul în care aruncam cu mingea cum dam cu bastonul, primul lucru care ne-au întrebat a fost dacă am terminat Academia de Oină. Și le-am spus că nu exista aşa ceva. Cum nu există academie de oină?! Păi noi avem pe linie de baseball!". Deci o naţiune de 3-4-500 de ani a ajuns sport olimpic baseballul. Baseballul, care se ştie, este practic oina cosmetizată aşa!”
Oina, mama baseballului?
Teoria că baseballul provine din oină este dezbătută de zeci de ani. Oficial, atât oina, cât şi baseballul fac parte din categoria sporturilor „cu baston şi minge mică”. Asemănările însă se opresc cam aici, spun jucători din ambele tabere. Pentru jucătorii de baseball, teoria că oina ar fi inspirat sportul lor preferat este o exagerare. Pentru cei care practică oina, însă, e o ipoteză câte se poate de plauzibilă.
Nicolae Păsărică, jucător de oină, explică: „Baseballul... (...) După cum spun specialiştii se pare că s-ar trage din oină. În SUA, plecând persoane din Ardeal, unde se juca oina şi practicând pe segmente cum practicau ei acolo oina(...) şi din asta au preluat americanii şi s-ar fi transformat în baseball.
Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină: „Acuma, dacă cineva reuşeşte să demonstreze faptul că a luat-o cineva în anul 1850-1860,că a luat-o şi a dus-o peste Ocean, ne-ar face o mare onoare să putem spune cu acte în regula că oina este strămoşul baseballului”.
Dinu Stoianof, antrenor baseball: „Oina este strămoşul baseballului? Nu! N-are nicio legătură! (...) şi bastoanele sunt diferite, şi mingile, şi acea mănuşă cu care previi foarte multe lucruri”.
Andrei Mirescu, jucator de baseball, președinte Federația Română de Baseball: „Baseballul e altceva. A fost importat de multe ţări. E la nivel internaţional. E sport olimpic... A fost sport olimpic şi acum se încearcă să redevină sport olimpic. Marile puteri îl joacă, îl promovează”.
Dincolo de originile încă neclare ale baseballului pe plaiurile mioritice, în urmă cu 24 de ani, relaţiile dintre Federaţia Română de Oină şi nou-înfiinţata Federaţie de Baseball erau de-a dreptul tensionate.
Dinu Stoianof, antrenor de baseball şi fost jucător, povestește: „A fost o încercare prin 1995-1996 de a ne contopi, de a ne uni cu Federaţia Română de Oină, dar ne-am opus, am făcut nişte petiţii la minister, am făcut o grevă, am făcut o pichetare a ministerului, în 1995 şi ne-au lăsat în pace. Ei aveau un colectiv de specialişti, erau oameni cu experienţă, nomenclaturişti de aceia de pe vremurile lui Ceaşcă, care veneau şi... Ei erau învăţaţi cu mesele la ţară, cu deplasările, cu asta. Noi deja ieşeam pe afară, erau bani prin minister, deplasări, campionate europene, cantonamente prin străinătate, contacte cu diverse federaţii. (...) Oina a vrut să se unească cu noi, să mai trăiască.”
Să fie pace!
Astăzi, responsabilii cu ambele sporturi spun ca au depăşit momentul. Mai mult, ca este totuşi loc de colaborare între cele doua sporturi înfrăţite.
Nicolae Dobra, președinte Federația Română de Oină: „Ca dovadă că sporturile acestea pot fi practicate de sportivi care îndrăgesc atât oina, cât şi baseballul , sunt sportivi care practică baseballul, de baseball care practică oina”.
Andrei Mirescu, președintele Federației Române de Baseball, susține că a vrut să facă și o echipă de oină. „Poate într-un viitor, nu se ştie. Că vrem să le arătăm că noi putem juca şi, la fel, ei care au o susţinere financiară bună, să vină cu o echipă de oină, să o transforme într-o echipă de baseball, în acelaşi timp creşte şi un sport şi celălalt”, spune Mirescu.
Subfinanţarea şi-a pus amprenta pe multe sporturi cu potenţial în România, fie că sunt cu tradiţie sau adoptate după Revoluţie. Chiar dacă nu se pun de acord asupra originilor comune, şi jucătorii de baseball, şi cei de oină au de fapt aceeaşi ţintă: să scoată la lumină sportul în care au investit timp, pasiune şi, de cele mai multe ori, bani de acasă.
Urmăriți reportajul „Din interior” în materialul video de mai jos:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
